U-BT Cluj-Napoca obține cea de-a 15-a victorie în Liga Națională de Baschet Masculin

5

U-BT Cluj-Napoca a învins, în deplasare, CSA Steaua București, scor 98-110 și își continuă șirul de victorii în Liga Națională de Baschet Masculin. Formația antrenată de Mihai Silvășan este singura echipă neînvinsă în actuala ediție de campionat.  

Pentru clujeni au punctat următorii jucători: Elijah Stewart (22), Andrija Stipanovic (19), Patrick Richard (15), Stefan Bircevic (13), Luca Colceag (11), Ștefan Grasu (9), Karel Guzman (8), Brandon Brown (7), respectiv Nandor Kuti (6).

De asemenea, Elijah Stewart a fost desemnat MVP-ul partidei.

“Nu sunt foarte mulțumit de jocul în apărare. Am primit prea multe coșuri ușoare. Totuși, prestația băieților în ofensivă a fost foarte bună”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul U-BT Cluj-Napoca.

 

U-BT Cluj-Napoca se va bucura de o perioadă de pauză, deoarece vizita SCM U Craiova a fost amânată din cauza infectărilor cu COVID-19 apărute în lotul oltenilor.

VEZI ȘI:

Meciul dintre U-BT Cluj-Napoca și SCM Craiova a fost amânat pe motiv de Covid

Fotbaliștii Universității Cluj și-au reluat antrenamentele

U-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversara în Final Four-ul Cupei României