Noaptea Privighetorilor la Cluj: Duetul între muzicieni şi păsări va avea loc în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

0

Clujenii au întâlnire cu păsările și cu muzica la cea de a 9-a ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Evenimentul organizat de Societatea Ornitologică Română va avea loc în 4 iunie, în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, secţia în aer liber, de pe Tăietura Turcului.

Noaptea Privighetorilor 2022 va debuta, de la ora 17:00, cu tururi ornitologice, ateliere pentru copii şi o expoziţie tematică cu desenele unor specii de păsări realizate de artistul Zsoldos Marton.

De la ora 19:00 clujenii își vor putea delecta auzul cu un recital instrumental alături de artiştii Bogdan Bohuş pian, Teodora Buia, vioară, Fodor Lilla, violă, Diana Stir, violoncel şi Sonia Vulturar, vioară.

Noaptea Privighetorilor 2022: Întoarcerea la natură prin muzică

Clujenii sunt invitați în natură, să o admire și să o asculte, mai ales în condițiile în care pandemia de Covid-19 a impus izolare și prea mult timp petrecut în casă.

„Anul acesta Noaptea Privighetorilor va avea loc doar la Cluj-Napoca. Ne dorim ca în 2023 să găsim resursele necesare pentru a putea organiza evenimentul din nou şi la Bucureşti. Pentru asta însă, avem nevoie de sprijinul tuturor oamenilor iubitori de natură şi înaripate.

Până atunci, vă dăm întâlnire la Cluj să ne bucurăm împreună de întoarcerea în natură prin muzică, interpretată de păsările oraşului şi de tinerii lui muzicieni.

Ne vom plimba pe aleile Parcului Etnografic, gazda noastră ideală, povestind despre natură, păsări şi oameni, despre legăturile puternice dintre noi şi elementele naturale, evidenţiate simţitor de izolarea impusă, mai ales de prima parte a pandemiei.

Vom vorbi şi anul acesta despre păsări şi importanţa lor pentru noi, cu un accent mai mare pus pe natura urbană. Mai ales că vom avea la vânzare <<Atlasul Păsărilor Clujului>> proaspăt ieşit din tipografie, cu cel de-al doilea tiraj al primei ediţii revizuite”, a spus coordonatorul proiectului Noaptea Privighetorilor, Teodora Domşa.

Programul complet al ediţiei 2022

  • 17:00 – tururi ghidate de biologii şi colaboratorii SOR (ghidaj în limba română şi în limba maghiară)
  • 17:00 – ateliere pentru cei mici
  • 17:00 – expoziţie tematică cu desenele unor specii de păsări realizate de artistul Zsoldos Marton
  • 19:00 – recital instrumental. Lucrări de Beethoven, Vaughan Williams, Haydn şi Enescu.

Picnic la iarbă verde. Clujenii își pot aduce gustările preferate

În cazul în care plouă, evenimentul va fi reprogramat.

Tururile ornitologice, atelierele şi concertul sunt gratuite, dar se achită biletul de intrare în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”.