Peste 260 de jandarmi vor asigura ordinea și siguranța la derby-ul CFR – “U” Cluj din Gruia – ce măsuri vor fi luate?

0

Cele două eterne rivale locale, CFR și Universitatea Cluj, se vor întâlni luni, 13 martie, pe terenul stadionului “dr. Constantin Rădulescu”, pentru ultimul meci din sezonul regulat al Superligii. După șapte ani de așteptare, formațiile clujene s-au duelat, de două ori consecutiv, în luna octombrie a anului precedent, iar incidentele între fanii galeriilor rivale au fost aproape inexistente pe Cluj Arena, motiv pentru care siguranța participanților la partida din Gruia reprezintă o prioritate pentru instituțiile responsabile de aceasta.

Astfel, reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, au anunța că vor mobiliza cel puțin 260 de jandarmi care vor asigura ordinea și siguranța publică a tuturor celor care vor fi prezenți la meciul dintre cele două rivale locale sau în proximitatea acestuia.

“Aceste măsuri vizează locurile de adunare ale suporterilor, însoțirea și protecția lor pe timpul deplasării la stadion, supravegherea și temporizarea accesului în stadion, monitorizarea afluirii și defluirii participanților, precum și amplasarea unor rezerve de intervenție care să gestioneze eventuale incidente apărute pe timpul partidei de fotbal”, este precizat în comunicatul emis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Ce le este interzis suporterilor și care sunt recomandările jandarmilor?

Deoarece accesul în incinta stadionului “dr. Constantin Rădulescu” va fi deschis publicului cu două ore înainte de fluierul de start al partidei (de la 18:30), forțele de ordine le recomandă tuturor fanilor să ajungă cât mai repede posibil la porțile de acces, astfel încât să evite aglomerația cauzată de restricționarea circulației pe mai multe străzi din Gruia.

De asemenea, agenții de ordine și siguranță ai societății specializate de pază vor efectua, în dreptul punctelor de acces, controlul corporal preventiv și controlul bagajelor, cu scopul depistării și reținerii obiectelor și materialelor interzise în incinta arenei. Printre acestea, se numără băuturile alcoolice, materialele pirotehnice și orice alt obiecte care, prin natura sa, poate pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.

În acest sens, reprezentanții Jandarmeriei au realizat o listă de recomandări pentru toate persoanele care vor fi prezente la partida dintre CFR și Universitatea Cluj:

  • să manifeste răbdare pe timpul verificărilor documentelor de acces, efectuării controlului corporal preventiv și al bagajelor în dreptul punctelor de acces în stadion, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din incinta arenei sportive
  • să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură
  • în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă
  • părinții să supravegheze cu atenție sporită copiii
  • să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, să dea dovadă de fair-play și să se delimiteze de orice formă de agresivitate verbală sau fizică.

Ce restricții de circulație vor fi aplicate în timpul partidei din Gruia?

În funcție de fluxul auto și de cel pietonal, vor fi aplicate, luni, 13 martie, în intervalul orar 18:30-23:30, restricții de circulație pe următoarele străzi din zona adiacentă stadionului “dr. Constantin Rădulescu”. Bineînțeles, acesta sunt adresate tuturor, șoferilor, cu excepția riveranilor. Iată străzile pe care pot fi aplicate restricții de circulație:

  • str. Romulus Vuia de la intersecția ”7 Străzi până la intersecție cu str. Buhuși
  • str. Gruia de la intersecția ”7 Străzi până la intersecție cu str. 11 Octombrie
  • str. Miron Costin, str. Lăpușului, str. 11 Octombrie, str. Lăcătușului
  • str. Migdalului de la intersecție cu str. 11 Octombrie până la intersecție cu str. Migdalului
  • str. Lemnului de la intersecție cu str. R. Vuia până la intersecție cu str. Suceava
  • str. Magaziei de la intersecție cu str. R. Vuia până la intersecție cu str. Fierului.

Vă informăm că în ziua de luni, 13 martie 2023, în intervalul orar 17:30 – 23:30, este interzisă desfacerea și comercializarea băuturilor alcoolice în zona apropiată a stadionului CFR “dr. Constantin Rădulescu”. […] Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate cu ocazia desfășurării acestui eveniment sportiv”, au precizat reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Confruntarea dintre CFR și “U” Cluj va începe la ora 20:30, iar biletele pentru accesul suporterilor în incinta stadionului au fost epuizate foarte rapid. Totuși, partida va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.

Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!

VEZI ȘI:

Dan Petrescu a dat din nou cărțile pe față: “Din România, doar CFR Cluj va mai prinde primăvara europeană”

CFR Cluj obține doar un egal cu Sepsi OSK și ratează o nouă șansă de a fi liderul Superligii

“U” Cluj învinge fără drept de apel liderul Farul Constanța – elevii lui Sabău, meci senzațional în fața fanilor