Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca vor lansa, în premieră națională, o platformă dedicată științelor umaniste, domeniu care, în momentul de față, este umbrit de interesul afișat față de progresul științelor naturii sau ale tehnologiei moderne. Prin intermediul acestui proiect, specialiștii din mai multe sfere academice, inclusiv cei care nu activează în domeniul umanist, își doresc să dezvolte programe și resurse care să contribuie la o pregătire cât mai substanțială a viitoarelor generații de profesioniști.
Rectorul UBB Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, a explicat faptul că, deși este de acord cu progresul tehnologic, consideră că este esențial ca acesta să poată fi cuantificat și prin interesul acordat domeniul socio-uman. De asemenea, directorul Consiliului Socio-Cultural al universității, Horea Poenar, a precizat că dorința de a promovoa astfel de programe la nivelul întregului sistem academic le aparține și specialiștilor din domenii care nu se ocupă specific cu aceste aspecte umaniste. Mai multe informații, în materialul de mai jos.
Nu pierde nimic: Urmărește Via Cluj TV și pe Google News!
VEZI ȘI:
Concert-dezbatere la UBB – Rock și psihologie cu Daniel David și trupa Iris – Află când
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: