Final de Eurocup: Campioana U-BT Cluj-Napoca, învinsă de London Lions 79-91

0
Foto: U-BT Cluj-Napoca

Final în campania istorică de Eurocup. Campioana României a luptat într-o Polivalentă arhiplină, dar a fost eliminată. Campania uluitoare a celor de la U-BT Cluj-Napoca în acest sezon de Eurocup s-a încheiat în Polivalenta din Cluj-Napoca, unde campioana României a cedat cu London Lions în faza sferturilor, scor 79-91.

  • U-BT se calificase direct în sferturile competiției după ce a încheiat grupa B pe locul 2, o performanță deosebită.
  • London Lions va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Paris Basketball și Joventut. Semifinalele se joacă în sistemul cea mai bună din 3 meciuri (26 martie, 29 martie, 3 aprilie).

9-18 după primul sfert, o diferență care a crescut spre final, apoi 51-37 la capătul primei reprize, Lions fiind mai eficienți. U-BT a ratat ocazii de la distanță, 6 aruncări de 3 puncte care nu și-au atins scopul, iar asta a dus la creșterea diferenței.

În ultimele două sferturi, clujenii s-au apropiat, fiecare reușită fiind însoțită de bătăi de tobă și de uralele publicului, care nu a încetat să cânte nici în ultimele minute, atunci când deznodământul acestui meci unic era clar, potrivit GSP.

London Lions s-au impus cu 91-79, U-BT s-a apropiat la 8, la 9 puncte, dar nu a putut face mai mult. Apropiat, da, așa cum a consemnat și banner-ul imens pregătit pentru finalul partidei. “We’re coming closer” era mesajul său. Mai aproape și poate la anul și mai sus.

Marcatori U-BT: Jones 23p, Mejeris 15, Seeley 15, Mokoka 11, Eddie 5, Stipanovic 4, Richard 4, Guzman 2.

 

banner