Află unde va avea loc comemorarea genocidului armean la Cluj

0

Uniunea Armenilor din România, filiala Cluj, anunță evenimentul dedicat comemorării genocidului armean. Ziua aleasă pentru evenimentul special, 24 aprilie, nu este aleasă întâmplător, deoarece poartă cu ea o rezonanță tragică, ziua în care au pierit aproximativ 1,5 milioane de armeni. Evenimentul se va desfășura la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. 

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, va fi gazda unui eveniment cu o importantă semnificație pentru armenii de pretutindeni. În cadrul evenimentului  prelegeri despre acest moment tragic al poporului armean, urmat de un spectacol-colaj bazat pe texte și muzică, care evocă acele vremuri.

Pentru evocarea unor perspective contemporane, dar și de viitor, evenimentul se va bucura de prezența profesorului universitar doctor Ruxandra Cesereanu și Călina Părău, Teodora Tămaș, Diana Huțanu, de la Facultatea de Litere din Cluj, de muzicienii Cosmin Rafael Bălean, Norbert Dumitresc și actorul Karen Sebesi.

Publicul prezent avea ocazia să se reîntâlnească cu instrumentul traditional armean, și anume dudukul. Intrarea este liberă în cadrul evenimentului, iar cei ce își doresc să descopere poveștile poporului armean sunt așteptați miercuri, 24 aprilie 2024, ora 18:00, în Sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Vezi și:Concert clasic inedit organizat cu ocazia Paștelui la Școala Populară de Arte

Concert clasic inedit organizat cu ocazia Paștelui la Școala Populară de Arte