În cadrul unei ceremonii de prestigiu desfășurate săptămâna trecută în Capitală, Academia Oamenilor de Știință din România a acordat Premiul „Ioan Moraru” Prof. Dr. Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj.
Distincția a fost oferită pentru volumul „Farmacologie pentru medici – volumul I”, publicat la Editura Medicală în 2022, în semn de recunoaștere a excelenței în cercetarea științifică.
Gala Premiilor AOSR pentru anul 2022, dedicată excelenței în cercetarea științifică, a reunit în Capitală un public select format din membri ai corpului academic, cercetători, oameni de știință și de cultură, autori și invitați. Evenimentul a subliniat rolul major pe care AOSR îl acordă creativității, spiritului inovator și originalității în procesul dezvoltării cercetării științifice și al transferului de cunoaștere.
Prof. Dr. Anca Buzoianu a exprimat emoția și gratitudinea sa pentru recunoașterea primită: „Sunt onorată să primesc Premiul „Ioan Moraru” din partea Academiei Oamenilor de Știință din România pentru volumul „Farmacologie pentru medici – volumul I”. Le mulțumesc colegilor și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei lucrări, precum și celor care au sprijinit și recunoscut valoarea acesteia!”.
În cadrul Secției Științe Medicale, au mai fost acordate și alte premii remarcabile:
- Premiul „Carol Davila”: Lucrarea „Patologia infecţioasă în pandemie”, autori: Sorin Rugină, Irina Magdalena Dumitru, Editura Viața Medicală: Medichub Media, 2022.
- Premiul „Vasile Cândea”: Ghidul educațional al pacienților cu obezitate, autori: Florin Mitu, Veronica Mocanu, Editura Gr. T. Popa, 2022.
- Premiul „Constantin Bălăceanu-Stolnici”: Lucrarea „Compendiu de vaccinologie (vol. I/II)”, autor: Irina Magdalena Dumitru, Editura Viața Medicală: Medichub Media, 2022.
Gala Premiilor AOSR reprezintă un moment de referință pentru cercetarea științifică românească, datorită calității și valorii lucrărilor premiate. Rectorul UMF Cluj a subliniat importanța acestui eveniment: „Acest eveniment se înscrie într-o tradiție academică de prestigiu a AOSR, subliniind rolul major pe care Academia Oamenilor de Știință din România îl acordă creativității, spiritului inovator și originalității în procesul dezvoltării cercetării științifice și al transferului de cunoaștere”.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: