Cum a fost la Târgul de Florii de pe Domeniul Regal Săvârșin

0

Domeniul Regal Săvârșin a găzduit cea de-a doua ediție a Târgului de Florii. Evenimentul a fost organizat sub titulatura ”Suflet de România”. La Târgul de Florii au participat oaspeți din România și din Republica Moldova, inclusiv membrii unui grup de antreprenori care au luat parte la evenimentul intitulat Agrifood Partnership de la Cluj, organizat de USAID, European Business Association și International Business Society.

Târgul de Florii de la Săvârșin a fost organizat de Fundația Colecția Regală în parteneriat cu Profi România și cu Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai” din Timișoara.

În prima zi a târgului, Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vizitat standurile producătorilor și meșteșugarilor sosiți la târg. Au degustat bucate tradiționale și s-au bucurat de frumoase obiecte de artizanat. Anul acesta, și-au expus produsele peste cincizeci de producători locali din diverse părți ale țării. Lor li s-au alăturat meșteșugari în lemn, lut, ceramică, sticlă, bijutieri, cofetari și brutari, precum și asociații conducând diverse ateliere de creație.

În continuare, Alteța Sa Regală Principele Radu al României s-a adresat, în deschiderea târgului, celor prezenți. Au urmat discursurile altor oficiali.

În cursul zilei au evoluat pe scena festivalului formații de dansuri și cântece populare din Săvârșin, a ținut o conferință preotul ortodox Constantin Necula și au prezentat recitaluri Narcisa Suciu și Ducu Bertzi.

Târgul a continuat și Duminica Floriilor. Mii de oameni și-au îndreptat pașii către poiana parcului regal, într-o atmosferă de emoție, bucurie și prietenie. Seara a fost încununată de două concerte susținute de Vasile Șeicaru și Florin Chilian. Au evoluat, de asemenea, ansambluri populare din regiune.