Castelul Bánffy din Răscruci, cea mai nouă atracție turistică a județului Cluj, își va deschide porțile pentru publicul larg. Consiliul Județean Cluj va aproba joi, 27 iunie, regulamentul de funcționare al castelului, stabilind astfel programul de vizitare și regulile de acces, precum și sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea acestora.
Castelul Bánffy, restaurat cu peste 11,5 milioane de euro, a fost inaugurat la finalul anului trecut și a devenit rapid un punct de atracție pentru clujeni și turiști. În perioada Săptămânii Porților Deschise și în cadrul unui eveniment din cadrul TIFF.23, sute de vizitatori au avut deja ocazia să admire frumusețea acestui obiectiv istoric.
Program de vizitare
Potrivit regulamentului ce urmează să fie aprobat, Castelul Bánffy din Răscruci va putea fi vizitat zilnic între orele 09:00 și 22:00. Ultimul vizitator va fi permis cu cel puțin 45 de minute înainte de ora de închidere. Vizitele se vor desfășura individual sau în grupuri, pe baza unei cereri prealabile adresate președintelui Consiliului Județean și aprobată de acesta.
Capacitatea maximă admisă este de 100 de persoane în clădirea Castelului, 50 de persoane în clădirea administrativă C3 și 200 de persoane în curtea obiectivului. Atât clădirea, cât și parcul castelului, amenajat cu spații verzi și alei, vor fi deschise pentru vizitare, dar și pentru organizarea de evenimente culturale. Castelul va funcționa sub formă de centru de evenimente culturale, oferind un cadru ideal pentru diverse manifestări artistice și sociale.
Nerespectarea regulamentului de vizitare constituie contravenție și va fi sancționată. Amenda pentru încălcarea dispozițiilor articolului 8, alin. (1), lit. a) – f) este cuprinsă între 200 și 1.000 de lei, iar pentru articolele 8, alin. (1), lit. g) – i) și alin. (2), lit. a) – c), amenzile variază între 500 și 2.000 de lei. Regulamentul integral poate fi consultat pe site-ul oficial al Consiliului Județean Cluj.
Castelul Bánffy din Răscruci promite să devină una dintre principalele atracții turistice ale județului Cluj, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi un monument istoric restaurat cu atenție și de a participa la evenimente culturale într-un cadru deosebit. Publicul este invitat să profite de această nouă oportunitate de a explora patrimoniul local și de a se bucura de frumusețea și istoria acestui loc special.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















