Corul Regal a concertat la Cluj

0

Un concert de excepție dedicat Centenarului a avut loc la Cluj, în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic. Corul Regal a susținut un concert din turneul Capitalele Unirii.

 

Concertul a început cu un recital susținut de Corala Voci Transilvane, apoi au urcat pe scenă artiștii Corului Regal, condus de Răzvan Apetrei. Corul Regal, care funcționează sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principelui Radu al României, a atras numeroși lideri ai monarhiștilor clujeni, precum președintele Clubului Monarhiștilor Clujeni, Cornel Jurju, ori vicepreședintele Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Valentin Lungu. Pe scenă a urcat și maestrul Dan Dumitrana, dirijorul Coralei Regale Transilvane.

 

Concertul s-a încheiat cu imnul de stat, Deșteaptă-te, române!, precum și cu urarea Trăiască Regina!, adresată Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.