Reîntâlnire cu Cedevita Olimpija Ljubljana pentru U-Banca Transilvania la început de sezon

0

U-Banca Transilvania deschide noul sezon miercuri, 25 septembrie 2024, cu un meci pe teren propriu. Clujenii debutează în BKT EuroCup, acolo unde o vor întâlni pe Cedevita Olimpija Ljubljana, iar partida este programată de la ora 19:00.

Alb-negrii joacă pe teren propriu împotriva multiplei campioane a Sloveniei. Practic, Cedevita Olimpija Ljubljana este o echipă apărută în urma fuziunii dintre două cluburi, Cevedita și Olimpija. Cea din urmă a fost o mare echipă, care a câștigat 17 titluri în Slovenia, 20 de Cupe și a mers inclusiv până în Final Four-ul Euroligii. În schimb, Cedevita Zagreb a cucerit 5 titluri în Croația. Fuziunea a avut loc în 2019, iar de atunci noua grupare are în palmares 4 titluri în Slovenia, alături de 3 Cupe și 5 SuperCupe.

Nu va fi prima confruntare dintre U-Banca Transilvania și Cedevita Olimpija Ljubljana. Cele două s-au înfruntat și în sezonul 2022-2023, iar favoriții noștri s-au impus tur-retur la scorurile de 94-76, respectiv 88-80. În mod evident, ambele tabere și-au schimbat în mare parte loturile față de acel momen

Cedevita Olimpija Ljubljana se deplasează la Cluj-Napoca după ce a pierdut primul meci al noului sezon în Liga Adriatică. Trupa din capitala Sloveniei a cedat disputa cu FMP Belgrad, scor 75-62. Cel mai bun marcator al Olimpijei a fost Devin Robinson, autor a 18 puncte.

Vezi și:

A mai rămas puțin până la începerea sezonului – Jucătorii U-BT s-au antrenat în fața fanilor

U-BT Cluj-Napoca: Peste 3300 de abonați pentru sezonul 2024-2025

banner