Louis Munteanu, reacție cu privire la posibilul transfer de la CFR Cluj

0
foto: prosport

Louis Munteanu (22 de ani), proaspăt marcator al unui hat-trick la echipa națională U21, a comentat ultimele declarații oferite de Nelu Varga, potrivit cărora pe numele său ar fi venit deja o ofertă de 7.000.000 de euro. Atacantul crescut de Gică Hagi a devenit rapid unul dintre cei mai importanți jucători ai clujenilor, iar în primele 10 meciuri a reușit să marcheze cinci goluri și să ofere o pasă decisivă. Mai mult, acesta a reușit cinci goluri în preliminariile EURO 2025 U21.

Recent, Ioan Varga a anunțat că are deja o ofertă de șapte milioane de euro pentru a îl ceda pe Louis Munteanu, însă deocamdată patronul nu vrea să accepte propunerea venită.

Prezent la reprezentativa U21 pentru meciul cu Elveția, atacantul de 22 de ani a fost întrebat despre viitorul său, iar răspunsul a venit imediat.

“Nu mă gândesc la niciun transfer momentan. Sunt cu capul la fotbal, la Cluj, la echipa națională unde sunt. Este prea devreme, zic eu, pentru un transfer.

Eu sper să o țin tot așa, să continui bine și cu siguranță dacă o să continui așa o să fie cel mai bun sezon din cariera mea.

De ce să regret că m-am dus la Cluj? N-am de ce să regret. Îmi merge foarte bine. Mă simt excelent la Cluj”, a spus Louis Munteanu la conferința de presă premergătoare meciului cu Elveția, conform digisport.ro.

Patronul clujenilor a oferit acum mai multe detalii despre situația atacantului și a transmis că Louis Munteanu are o ofertă de la o echipă din Serie A. Mai mult, în cazul în care va marca 10 goluri în acest sezon, transferul e ca și făcut.

”Este vorba despre o echipă din străinătate, din Italia, din Serie A. Are de marcat niște goluri, oferta e obligatorie. Discuția e că trebuie să dea 10 goluri minimum până la vară, dar dacă dă mai mult de 10 este ca și cumpărat, am promisiunea făcută, mi-am dat cuvântul.

Dacă marchează toate golurile până în iarnă, pleacă în iarnă. Pentru alți jucători, în acest moment, nu mai avem nimic.

Nu are rost să scoatem niște povești care nu sunt concludente, nu sunt reale. Asta este certă, sigură, e vorba de un club foarte serios. Îi cunoaștem, am mai avut cu ei tranzacții”, a spus Ioan Varga, potrivit iamsport.ro.

Louis Munteanu a ajuns în această vară la CFR Cluj, după ce Ioan Varga a trimis în conturile celor de la Fiorentina nu mai puțin de 2,3 milioane de euro.

VEZI ȘI:

Patronul CFR Cluj: „Avem o ofertă de 7 milioane de euro pentru Louis Munteanu”

A fost anunțat programul etapelor a 14-a și a 15-a din Superligă – Când joacă CFR și „U” Cluj

 

banner