Cluj: Trei bărbați au ajuns la spital după ce un șofer de 80 de ani a pierdut controlul volanului

0

Autoritățile au fost chemate să intervină pe raza localităţii Ploscoş la un accident rutier ce a avut loc marți, 28 ianuarie, în urma căruia 3 victime necesită îngrijiri medicale. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, la volanul mașinii se afla un bătrân de 80 de ani care a pierdut controlul mașinii și a lovit un cap de pod.

„Astăzi, 28 ianuarie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în localitatea Ploscoș, implicând un autoturism în care se aflau cinci persoane.

Din primele verificări derulate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 80 de ani, care conducea autoturismul din direcția municipiului Turda, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, conducătorul auto și doi pasageri, bărbați cu vârste de 68 și 74 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați la o unitate medicală”, a transmis IPJ Cluj.

Potrivit polițiștilor, șoferul NU a consumat alcool înainte să urce la volan.

VEZI ȘI:

Accident rutier în comuna Mihai Viteazu – Trei persoane transportate la spital

Accident rutier la ieșirea din Huedin – Trei autoturisme au fost implicate

 

banner