Nicușor Dan și Elena Lasconi rămân în cursa pentru prezidențiale

0

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan și președintele USR Elena Lasconi rămân în cursa pentru președinția României, a anunțat fiecare dintre candidați după întâlnirea avută de cei doi miercuri seară pe tema alegerilor prezidențiale din acest an.

„Am avut o discuție cu privire la alegerile prezidențiale. V-am spus să nu aveți mari așteptări pentru această discuție”, a declarat Nicușor Dan după întâlnirea cu Elena Lasconi.

Întâlnirea dintre cei doi a fost anunțată luni de primarul general, care a spus că-și va continua campania indiferent care va fi deznodământul acestei întâlniri.

El a spus că își menține decizia de a rămâne în cursă și a punctat că, la rândul ei, Elena Lasconi rămâne candidat la președinție susținut de USR.

„Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare, am anunțat de la început, rămân în această competiție. În ceea ce o privește pe doamna Lasconi, e o decizie a dânsei și a partidului care – fiind vorba de un partid – nu se ia de o singură persoană”, a afirmat Nicușor Dan. „Indiferent ce mi-aș dori eu, e o decizie pe care USR ca partid trebuie să o ia și e liber să o facă”, a declarat Nicușor Dan, întrebat dacă-și dorește ca Lasconi să renunțe la candidatura sa.

Și Elena Lasconi și-a exprimat speranța că ar putea intra amândoi în turul doi de scrutin, pentru a avea o „confruntare corectă”.

„Eu știu ce-mi doresc să fac pentru România și continui să lupt. Suntem pregătiți pentru campania electorală”, a mai spus președinta USR.

Ea a invocat „responsabilitatea celor 1,7 milioane de voturi pe care românii mi le-au acordat acum două luni”, motiv pentru care „întotdeauna voi face ceea ce este mai bine pentru România”, conform unui comunicat transmis de USR.

Mai multe detalii despre întâlnirea celor doi puteți găsi pe site-ul publicației Europa Liberă.

Vezi și:

UDMR îl susține pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale