În vara aceasta, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” găzduiește tabăra etnografică „Vara la Hoia” dedicată copiilor cu vârste între 4 și 14 ani. După o pauză de peste 5 ani, specialiștii Muzeului Etnografic al Transilvaniei reînvie tradiția taberelor de zi, oferind o experiență educativă și recreativă de neuitat.
Conceptul taberei este unul unic și inovator, combinând activități creative și educative care permit participanților să învețe meșteșuguri tradiționale ale satului românesc, să descopere pași de dans popular și să se bucure de momente de relaxare într-un cadru natural. Tabăra „Vara la Hoia” se desfășoară de luni până vineri, între orele 8:30 și 16:30, într-un mediu sigur și controlat, sub supravegherea atentă a experților Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
„Această tabără reprezintă o adevărată aventură în aer liber. Activitățile se desfășoară în natură, iar în caz de vreme nefavorabilă, copii vor beneficia de un spațiu protejat. Programul este structurat pe săptămâni, cu activități adaptate vârstei participanților, iar timp de 8 ore pe zi, copiii vor învăța, vor face sport, vor modela în lut, vor picta icoane pe sticlă, vor învăța să împletească brățări și să creeze podoabe tradiționale, vor învăța dansuri populare și moderne, vor servi masa și, cel mai important, vor socializa și vor învăța să colaboreze într-un mediu prietenos.” – Daniela Toader, formator.
Tabăra „Vara la Hoia” se va desfășura între 30 iunie și 29 august 2025. Costul pentru o săptămână de tabără este de 820 lei, iar acesta include participarea la ateliere, masa de prânz și două gustări. Înscrierile sunt deschise până pe 1 iunie 2025, iar cei care se înscriu până pe 15 aprilie beneficiază de o reducere de 10%.
Transformă vara copilului tău într-o experiență memorabilă! Detalii și înscriere: 0742796977.
Vezi și: Misiune de asanare pirotehnică a ISU Cluj în apropierea municipiului Turda
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: