Muzeul Football Legends vine la Centrul Comercial Aushopping din Iris: Peste 80 de tricouri purtate de fotbaliști autohtoni celebri și apariții surpriză

0

Expoziția „Muzeul Football Legends la tine acasă!”, o colecție de peste 80 de tricouri purtate de fotbaliști celebrii ai lumii, câștigători ai Balonului de Aur, cel mai ravnit trofeu individual din istoria fotbalului, vine la Cluj-Napoca, alături de articole celebre din istoria fotbalului românesc. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 11 – 24 Aprilie 2025, la Centrul Comercial Aushopping IRIS. Intrarea este gratuită.

În prima zi a expoziției, pe data de 11 aprilie, publicul este invitat în intervalul 17:00-19:00 la o sesiune excepțională de autografe la care și-au anunțat participarea fotbaliști celebri ce au îmbrăcat tricoul echipei naționale în anii ’80-’90, fotbaliști ce au făcut istorie pe gazon pentru România!

„În zilele premergătoare evenimentului de lansare vom anunța și numele celor care au confirmat participarea la această frumoasă aniversare! Iubitorii fotbalului vor putea obține autografe de la acești mari fotbaliști de legendă și vor avea parte și de alte surprize foarte plăcute!”, transmit organizatorii.

În cadrul evenimentului de deschidere, iubitorii de fotbal și nostalgicii vor putea retrăi momente emoționante din meciuri memorabile, vor descoperi tricourile purtate de jucători legendari, care au făcut istorie în Echipa Națională, precum Nicolae Dobrin, Gheorghe Hagi, Silviu Lung, Gheorghe Popescu, Jean Vladoiu, Adrian Mutu, Rodion Cămătaru, Dorinel Munteanu, Ladislau Bölöni, Anghel Iordănescu și alții.

Expoziția, organizată de CENTRUL COMERCIAL AUSHOPPING IRIS, în colaborare cu Romanian Football Legends, va putea fi vizitată gratuit, zilnic, în intervalul 09:00 – 21:00.

În plus, o zonă a expoziției va fi dedicată autografelor, biletelor și programelor de la meciuri celebre sau medalii și fanioane dedicate Echipei Noastre Naționale, multe dintre ele cu vechime de peste 70-80 de ani.

Mai multe informații despre campaniile și promoțiile în desfășurare se găsesc AICI.

Vezi și: Încep meciurile în Champions League – unde poți urmări meciurie?

 

banner