Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.
ANM anunţă că, miercuri, în intervalul 10.00 – 21.00, în Banat, cea mai mare parte a Olteniei şi în sud-vestul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade. Disconfortul termic se va menţine ridicat şi în zilele următoare mai ales în regiunile vestice şi sudice”, a transmis ANM.
De asemenea, în vestul Moldovei, nordul Munteniei, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (rafale de 50…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp.
Vezi și:
Atenție, șoferi! Restricții de circulație până în iulie, la Cluj
Clujul va avea un centru de chirurgie minim invazivă de 15,5 milioane de euro
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
















