Cu doar o zi înainte de mult așteptatul său concert de la Electric Castle, artistul american Justin Timberlake este în centrul unei controverse apărute online, după ce o înregistrare video în care pare că își pierde calmul în fața echipei sale tehnice a devenit virală pe TikTok.
Incidentul s-a petrecut în timpul unui spectacol susținut de Timberlake la începutul lunii iulie, în cadrul festivalului Lytham din Lancashire, Marea Britanie. Potrivit Daily Mail, cântărețul a fost inițial calm după ce o defecțiune tehnică i-a întrerupt interpretarea piesei „Cry Me a River”, dar a avut ulterior o reacție furioasă în fața echipei sale.
În vârstă de 44 de ani, fostul membru al trupei NSYNC este surprins în videoclip vorbind cu doi membri ai staffului tehnic, iar apoi gesticulând iritat, înainte de a întoarce spatele și a părăsi temporar scena. Clipul a strâns peste 630.000 de vizualizări, declanșând o avalanșă de comentarii.
Fanii, împărțiți în două tabere
Reacțiile fanilor au fost polarizate. În timp ce unii au considerat că Timberlake a avut o reacție firească în fața unei situații neplăcute, alții l-au criticat pentru comportamentul considerat exagerat.
„Nu pare deloc că și-a pierdut controlul”, a scris un utilizator. „E doar enervat. Și eu aș fi.”
Pe de altă parte, un alt internaut a comentat: „E supărat pe orice și pe toți”.
Cel mai apreciat comentariu a făcut trimitere la incidentul recent din iunie 2024, când Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influența alcoolului și ar fi spus polițiștilor: „Asta va distruge turneul”.
Concertul de la Bonțida, programat joi, 17 iulie, este primul show al lui Justin Timberlake în România și face parte din turneul mondial „Forget Tomorrow”, lansat în primăvara acestui an.
Vezi și:
Ce poți vizita în zona Clujului în timpul festivalurilor Electric Castle și Untold
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















