Un incident șocant a avut loc la Deva, unde un grup de elevi din Bistrița, aflați într-o excursie școlară, ar fi fost agresați de Daniel Meze, consilier local în Florești, ales pe listele alianței ARI-USR. Totul s-a petrecut în noaptea de 21 spre 22 octombrie 2025, în jurul orei 1:30, la un hotel din municipiul Deva. O angajată a unității de cazare a sunat la 112 și a reclamat că mai mulți elevi au fost agresați de un bărbat cazat în același hotel.
Potrivit relatărilor, bărbatul, identificat ulterior drept consilierul local Daniel Meze, ar fi fost deranjat de zgomotul produs de elevi și ar fi intrat peste ei în cameră.
Poliția a confirmat că a fost deschis un dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”, potrivit clujenii.ro.
„Pe fata mea a prins-o de mâini și a trântit-o de perete…”
Părinții copiilor au declarat pentru presa locală că unul dintre băieți ar fi fost strâns de gât, iar ceilalți au fost loviți. În urma apelului la 112, echipajele de poliție au constatat agresiunea și au început cercetările.
„În cauză, polițiștii din Deva au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul”, a transmis IPJ Hunedoara.
Despre incident a transmis mai multe informații și poliția, dar inclusiv un părinte a relatat pentru bistrițeanul.ro mai multe despre ce s-a întâmplat la hotel.
”Erau în cameră, și fete și băieți, povesteau și râdeau. La un moment dat, un bărbat a intrat peste ei, nervos. Pe un băiat l-a strâns de gât, pe un altul l-a lovit. Și de asemenea, pe fata mea a prins-o de mâini și a trântit-o de perete și pe o alta a lovit-o. Am înțeles că le-ar fi scos pe balcon și le-a închis, rupând mânerul ușii…
Fata mea a făcut atac de panică, toată tremura. Au fost la poliție, au dat declarații… Teoretic mai au de stat o noapte acolo, dar nu știu cum să vă spun. Nu am deloc stare. Cred că mergem după ea, dacă nu îi aduce acasă. Nu pot să cred așa ceva!!!!”, a povestit reporterilor Bistrițeanul.ro, mama uneia dintre fetele agresate.
Amintim că agresorul s-a ales cu dosar penal.
”În cauză, polițiștii din Deva au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul” a transmis IPJ Hunedoara.
Ce spune Daniel Meze: „Un incident regretabil pentru care îmi pare rău”
Contactat inițial de publicația Clujenii.ro, Daniel Meze a spus doar că „nu vrea să comenteze” și că a fost „un incident regretabil”. Ulterior, acesta a transmis public un drept la replică detaliat, în care își expune propria versiune a evenimentelor.
„Eram cazat la hotel și doream să dorm, în jurul orei 22.00. Se auzeau zgomote și gălăgie de sus, așa că am urcat să văd de unde vine. Când am bătut la o cameră, mi-a deschis o fată, iar înăuntru erau mai mulți copii, băieți și fete. Le-am spus, pe un ton certăreț, să nu mai facă gălăgie și să meargă fiecare în camera lui. Nu am intrat în cameră, i-am certat de pe hol și am plecat”, a relatat Meze.
Acesta susține că a revenit două ore mai târziu, în jurul miezului nopții, pentru că zgomotele continuau.
„Am intrat în cameră și le-am spus să înceteze cu gălăgia, că le dau o «mamă de bătaie». Erau trei fete și mai mulți băieți ascunși, doi pe balcon, unul în baie. Le-am spus ferm să meargă fiecare la locul lui și am plecat. Totul a durat 10-15 secunde. Nu am lovit pe nimeni, nu am pus mâna pe niciun copil”, a precizat consilierul, potrivit libertatea.ro.
Vezi și:
Un tânăr de doar 27 de ani s-a aruncat de la înălțime – pompierii au intervenit imediat
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: