Accident grav între Florești și Gilău – Un tânăr de 30 de ani, transportat de urgență la spital

0

Un accident rutier a avut loc joi dimineață, 5 februarie 2026, pe DN1 E60, pe sectorul de drum dintre Florești și Gilău, incident în urma căruia un tânăr în vârstă de aproximativ 30 de ani a fost transportat de urgență la spital.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în accident au fost implicate două autoturisme. Din fericire, impactul nu s-a soldat cu victime încarcerate, însă una dintre persoanele implicate a necesitat îngrijiri medicale suplimentare.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, care au fost solicitați în jurul orei 07:20. Pentru gestionarea situației au fost trimise o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

„În această dimineață, pompierii au intervenit la un accident rutier produs pe DN1 E60, între Florești și Gilău. Două autoturisme au fost implicate, fără persoane încarcerate. Un bărbat de aproximativ 30 de ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Traficul în zonă a fost afectat temporar, circulația desfășurându-se cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de urgență.

Vezi și:

Scandal uriaș la Centura Metropolitană: partener „fantomă” în licitația de 4,7 miliarde lei. Contractul, suspendat temporar


banner