Asociația „Car de bine” a lansat un apel public către voluntari pentru a se implica în salvarea și îngrijirea animalelor care mai pot fi recuperate de la ferma din Recea Cristur, după ce peste 200 de bizoni, bivoli, cerbi și căprioare au fost găsiți morți pe câmp.
Clujeanca Rocsana Contraș, reprezentantă a asociației, a transmis un mesaj emoționant în urma imaginilor și informațiilor apărute în ultimele zile. „Ceea ce am văzut și am citit despre situația de la ferma din Recea Cristur ne-a cutremurat profund. Dincolo de anchete și responsabilități, rămâne o realitate dureroasă: există animale care încă pot fi salvate și o comunitate care are nevoie de siguranță”, a declarat aceasta.
Reprezentanții asociației spun că sunt prezenți în comună din 2015, unde sprijină familiile vulnerabile aflate în evidențele asistenței sociale. Ei afirmă că au trecut de zeci de ori pe lângă fermele respective și că existau semnale privind probleme financiare și lipsa personalului, însă dimensiunea tragediei recent descoperite i-a șocat.
Organizația și-a anunțat disponibilitatea de a interveni imediat ce autoritățile competente vor finaliza cercetările, pentru a începe acțiunile de salvare a animalelor care mai pot fi recuperate.
„Va fi nevoie de o mobilizare masivă. Suntem pregătiți, avem mașini de teren, voluntari organizați, vânători, pădurari și oameni obișnuiți cu munca grea. Putem ajuta la amenajarea țarcurilor, transportul materialelor și orice activitate necesară, de dimineața până seara”, a mai spus Rocsana Contraș.
Asociația subliniază că nu dorește să se substituie autorităților și nici să judece vinovații, ci să contribuie concret la protejarea comunității și la salvarea exemplarelor care încă mai au șanse de supraviețuire. În acest context, reprezentanții organizației solicită public ca voluntarii să fie incluși în eventualele echipe oficiale de intervenție.
„Vrem să ajutăm și vom fi acolo. Suntem pregătiți să punem umărul”, se arată în mesajul transmis de Asociația „Car de bine”.
Vezi și:
296 de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” au depus jurământul militar
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:

















