„Equestrian Grand Performance – Spirit of the Horse”, producția semnată de ISSA Resort, a adus la BT Arena o premieră pentru România, reunind într-un singur spectacol cai, artiști internaționali, muzică simfonică și momente artistice create special pentru această reprezentație.
În deschiderea ediției 2026 a Sports Festival, BT Arena din Cluj-Napoca a trecut prin una dintre cele mai spectaculoase transformări din istoria sa recentă. Sala care găzduiește în mod obișnuit competiții sportive și concerte a devenit, pentru câteva ore, spațiul unei producții ecvestre de amploare, în care au evoluat 20 de cai și o distribuție internațională de artiști.
Pentru amenajarea spațiului au fost aduse peste 160 de tone de nisip, iar suprafața arenei a fost adaptată special pentru desfășurarea spectacolului. Producția a implicat, de asemenea, o echipă tehnică internațională, inclusiv specialiști în lumini și sunet veniți din Versailles, Franța, cu experiență în spectacole ecvestre de anvergură.
În fața a peste 5.000 de spectatori, „Spirit of the Horse” a adus împreună muzica interpretată live de Orchestra New Hope din Cluj-Napoca, momente de dresaj în libertate, voltijă, acrobație și intervenții artistice realizate în direct. Pe parcursul serii, publicul a urmărit transformarea arenei într-un spațiu în care universul ecvestru, muzica și arta s-au întâlnit pentru prima dată într-o astfel de formulă. Dincolo de dimensiunea artistică, spectacolul a avut în centrul său relația dintre om și cal – una dintre cele mai vechi și mai puternice legături din istoria omenirii, construită în timp prin încredere și parteneriat.
Reacția publicului a însoțit spectacolul de la început până la final. Aplauzele au punctat numeroase momente ale reprezentației, transformând seara într-un dialog constant între artiști, cai și cei peste 5.000 de spectatori prezenți în BT Arena.
Spectacolul își are originile la centrul ecvestru al ISSA Resort, lângă Turda, unde conceptul Rememorable Horse Show este prezentat constant publicului. Pentru Sports Festival, producția a fost extinsă și adaptată special pentru BT Arena, aducând pentru o seară în centrul Clujului universul ecvestru dezvoltat în cadrul resortului.
„Pentru noi, cel mai important lucru a fost să reușim să aducem în fața publicului povestea relației dintre om și cal. În spatele fiecărui moment din arenă există ani de muncă, încredere și parteneriat, iar faptul că am putut împărtăși această experiență în cadrul Sports Festival este o mare bucurie pentru întreaga echipă.”, spune Yannis Madrid, coordonatorul echipei ecvestre ISSA Resort.
Spectacolul a reunit artiști ecveștri din România, Spania, Franța și Australia, printre care Yannis Madrid, Nicușor Szekely, Elizaveta Madrid, Sacha Colantani, Marina Maroto, Georgiana Neagu, Robert Molnar, Liviu Bococi, Antonie Devillers, Salome Belbach, Denisa Mureșan, Larisa
Mureșan, Codruț Otvos și Liska Lebeault. Distribuția a fost completată de acrobatul Dorel Suciu și muzicianul Corentin Fleche, alături de Orchestra Simfonică New Hope.
„Spirit of the Horse nu este doar un spectacol – este una dintre cele mai autentice expresii ale universului pe care l-am construit la ISSA Resort. Acolo, experiența ecvestră face parte din viața de zi cu zi a oaspeților noștri, iar în fiecare săptămână prinde formă pe scenă prin spectacolele pe care le găzduim. Ceea ce am adus la BT Arena a fost o invitație adresată Clujului de a descoperi acest univers, într-un concept dezvoltat special pentru această scenă și pentru publicul Sports Festival. Suntem mândri că am putut împărtăși această experiență în deschiderea festivalului și că mesajul ei a ajuns atât de bine la public.”, afirmă Adina Calfa, CEO ISSA Estate Group.
„În mod normal, publicul asociază BT Arena cu meciuri, competiții și concerte. Joi seară, arena a arătat complet diferit. Cred că acesta este unul dintre lucrurile care definesc Sports Festival: capacitatea de a aduce împreună experiențe pe care nu le întâlnești în mod obișnuit în același loc. Spirit of the Horse a fost unul dintre aceste momente”, spune Mirel Alexa, director executiv Sports Festival.
Despre ISSA Resort
Parte din grupul ISSA Estate, ISSA Resort este situat în proximitatea Salinei Turda și reunește ospitalitatea de cinci stele, universul ecvestru, gastronomia, wellness-ul și experiențele viticole într-un nou model de turism experiențial.
Construit în jurul unui manej interior 360°, resortul include spații de cazare premium, restaurante, spa & wellness, facilități sportive și zone dedicate evenimentelor private și corporate.
Pe tot parcursul anului, resortul găzduiește spectacole ecvestre, experiențe de leisure, evenimente private și evenimente corporate de mari dimensiuni.
Resortul dispune de 75 de camere și suite, Charm Grand Ballroom – una dintre cele mai mari săli de evenimente din România – spații dedicate conferințelor și evenimentelor premium, precum și acces la podgoria și crama proprie, Crama La Salina.
Prin arhitectura sa și infrastructura integrată, ISSA Resort se poziționează ca unul dintre cele mai distinctive proiecte noi din industria ospitalității din România.
ISSA Resort este situat la aproximativ 30 de minute de Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și la o oră de zbor de București și de alte orașe importante din regiune.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















