Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a reacționat pentru prima dată după demisia lui Iuliu Mureșan din funcția de președinte al clubului, declarând că fostul oficial nu s-a implicat în conducerea efectivă a echipei, ci relația dintre ei a fost mai degrabă una de prietenie.
CFR Cluj, în derivă financiară după plecarea lui Iuliu Mureșan
Retragerea lui Iuliu Mureșan de la CFR Cluj vine într-un moment tensionat pentru clubul din Gruia, măcinat de probleme financiare tot mai grave: salarii restante, procese pe rol la comisiile de resort și datorii acumulate la ANAF, pe care Nelu Varga încearcă în prezent să le stingă.
Varga nu caută un înlocuitor pentru Iuliu Mureșan
Deși contextul este unul dificil, patronul clubului ardelean nu pare afectat de plecarea fostului președinte și susține că nu este necesară numirea unui înlocuitor. Potrivit acestuia, conducerea CFR Cluj este deja asigurată de o echipă solidă:
„Sunt mulți conducători. Nu avem nevoie. Sunt Marian Băgăcean, Ciprian Deac și Ricardo Cadu, ei conduc acest club”, a declarat Ioan Varga pentru Digisport.ro, imediat după oficializarea demisiei lui Iuliu Mureșan.
„Nu am fost impresionat, nici șocat” – reacția lui Varga la demisia lui Mureșan
Patronul CFR Cluj a ținut să precizeze că decizia lui Iuliu Mureșan nu l-a luat prin surprindere și a comentat, într-un ton echilibrat, despre motivele plecării:
„Nu s-a întâmplat nimic în club. Nu am fost nici impresionat, nici șocat. Omul a obosit. La greu se văd caracterele, e simplu. La bine, toți sunt acolo. Când e puțin greu… Într-un fel mă bucur. Nu vreau să vorbesc urât, îi urez toate cele bune domnului Mureșan. A fost simplă povestea.”
„Dânsul nu a condus la CFR, a fost prietenia mea cu el”
Cea mai tranșantă afirmație a lui Nelu Varga vizează chiar rolul avut de Iuliu Mureșan în cadrul clubului. Patronul CFR Cluj susține că fostul președinte nu s-a implicat efectiv în conducerea echipei:
„Am suficienți conducători, o echipă de conducere mult mai performantă. Nu are rost să mai vorbim. Îl respect pe Iuliu și îi mulțumesc frumos pentru ceea ce a făcut. Dânsul nu a condus la CFR, a fost prietenia mea cu el.”
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:



















