S-a încheiat sesiunea de vară a admiterii la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar cifrele arată un interes tot mai mare din partea tinerilor pentru domeniul economic și digital.
Specializările Informatică economică, Contabilitate și informatică de gestiune, Management și Marketing au fost cele mai căutate pe locurile bugetate din acest an.
2.140 de candidați la licență, aproape 10% cu media 10
La programele de licență s-au înscris în total 2.140 de candidați, un număr în creștere față de anul precedent. Dintre aceștia, aproximativ 10% au obținut media maximă, 10, cele mai multe medii de acest fel fiind înregistrate la specializările Informatică economică și Contabilitate și informatică de gestiune – un semn clar al interesului crescut al elevilor pentru digitalizare și domeniul financiar-contabil.
Potrivit decanului FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustață, peste 200 de candidați au fost admiși cu media 10, la majoritatea specializărilor și pe toate liniile de studiu (română, engleză, germană, maghiară, cu frecvență și la distanță). Dintre aceștia, 188 și-au asigurat nota maximă prin participarea la edițiile 2025 și 2026 ale concursului Oeconomicus Napocensis, restul fiind olimpici la competiții școlare naționale și internaționale. Decanul subliniază că cererea în creștere pentru acest concurs de preadmitere arată că elevii bine pregătiți își planifică din timp traseul universitar, alegând FSEGA ca prim pas spre o carieră economică.
Cum se calculează media de admitere
Media de admitere la licență pornește de la nota obținută la bacalaureat, la care se pot adăuga:
- punctajul obținut la concursul Oeconomicus Napocensis, organizat anual de FSEGA pentru elevii și absolvenții de liceu interesați de o carieră economică;
- bonificațiile din alte concursuri și olimpiade naționale și internaționale.
Oeconomicus Napocensis are 13 secțiuni, susținute în limbile română, maghiară sau germană, și testează cunoștințe din discipline precum Economie, Matematică, Educație antreprenorială, Marketing, Contabilitate, Informatică, TIC sau Finanțe. Candidații cu minimum nota 9 la concurs pot fi declarați admiși direct cu media 10, iar cei cu cel puțin nota 5 primesc o bonificație de 10% din nota obținută, adăugată la media de bacalaureat.
Peste 3.200 de candidați, la licență și masterat
La sesiunea de admitere din iulie, FSEGA a înregistrat în total 3.289 de candidați: 2.140 pentru studii de licență și 1.149 pentru programele de masterat.
- La licență, cele mai căutate specializări au fost Contabilitate și informatică de gestiune, Management și Marketing.
- La masterat, topul preferințelor a inclus programele de Expertiză contabilă și audit, Management contabil și audit, Business analytics și managementul informațiilor, Strategii și politici de marketing, Managementul dezvoltării afacerilor, Bănci și piețe de capital, Fiscalitate și Managementul resurselor umane.
Interes crescut pentru programele în limbi străine
FSEGA rămâne una dintre cele mai căutate facultăți de științe economice și business din România, atât pentru programele în limba română, cât și pentru cele predate în engleză, germană și maghiară. Anul acesta, programele cu predare în limbi străine au atras mai mulți candidați decât în anul precedent, fiind alese atât de tineri români reveniți din străinătate, cât și de studenți internaționali.
În prezent, peste 200 de studenți internaționali studiază la FSEGA, veniți din peste 30 de țări – majoritatea din Republica Moldova, dar și din Germania, Franța, Italia, Belgia, Ungaria, Coreea de Sud, SUA, Vietnam, Nigeria, Pakistan, Maroc, Egipt, Ucraina, Turcia și alte state din Europa, Asia și Africa.
Decanul Răzvan V. Mustață a subliniat că rezultatele admiterii confirmă interesul ridicat pentru programele care combină pregătirea economică cu competențele digitale, dar și pentru cele cu predare în limbi străine, obiectivul facultății fiind să ofere studenților atât o bază academică solidă, cât și competențe practice adaptate cerințelor actuale ale angajatorilor.
Sesiunea de admitere din septembrie: calendar complet
Pentru locurile rămase libere după sesiunea de vară, FSEGA organizează o a doua sesiune de admitere în septembrie 2026:
| Etapă | Perioadă |
|---|---|
| Înscrieri | 7–9 septembrie 2026 |
| Rezultate la proba de admitere | 10 septembrie 2026 |
| Contestații, distribuire și confirmare locuri | după 10 septembrie |
| Rezultate finale | 16 septembrie 2026 |
FSEGA este singura instituție de învățământ superior din România care oferă programe de licență în patru limbi de predare – română, engleză, germană și maghiară.
Ce oferă FSEGA studenților, dincolo de cursuri
- Centrul de Orientare și Consiliere Profesională – sprijin personalizat pe tot parcursul studiilor, de la consiliere emoțională și strategii de învățare până la dezvoltarea abilităților de comunicare și pregătirea pentru carieră.
- Incubatorul de afaceri al facultății – unde studenții își dezvoltă propriile idei alături de mentori și specialiști din mediul economic.
- Parteneriate internaționale și programe Erasmus – oportunități de studiu la universități din întreaga lume.
- Colaborări cu companii – stagii de practică, proiecte comune și oportunități de angajare încă din timpul facultății.
Performanțe la competițiile internaționale de studii de caz
Studenții FSEGA participă frecvent la competiții internaționale de studii de caz, unde propun soluții pentru probleme reale de business, alături de echipe din unele dintre cele mai bune universități din lume. În anul universitar 2025-2026, echipele FSEGA au câștigat cinci premii la astfel de competiții, inclusiv locul I la Asper Business Case Competition (Canada) și la Modul Business Championship (Austria). În ultimii șapte ani, FSEGA a adunat un total de 38 de premii la competiții internaționale de prestigiu.
Open for business: Antreprenorii români, invitați să investească în Botswana
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:


















