Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o atenţionare Cod portocaliu de ploi torenţiale şi intensificări ale vântului, valabilă până la orele serii, în patru judeţe, respectiv un Cod galben de vreme instabilă în zone din zece judeţe.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul acestei zile, între orele 12:00 – 20:00, în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, va fi în vigoare Codul portocaliu de averse torenţiale. Local, cantităţile de apă vor fi de 40 – 50 l/mp, cantităţile fiind semnalate în intervale scurte de timp, de până la trei ore.
De asemenea, în intervalul orar 11:00 – 23:00, va fi valabilă o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi posibil vijelii în Banat, sudul Crişanei, vestul Transilvaniei, Oltenia şi la munte. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp, izolat de peste 30 l/mp.
Zonele aflate sub Cod galben sunt localizate în judeţele: Arad, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj şi Olt.
Meteorologii precizează că fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala, miercuri, izolat, şi în celelalte regiuni, iar în a doua parte a zilei de joi (1 iunie), local în vestul, centrul ţării şi la munte.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: