Asociația Aeroporturilor din România, fără David Ciceo după aproape trei decenii de activitate

1

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, își încheie mandatul la Asociația Aeroporturilor din România (AAR), după aproape trei decenii în care a contribuit decisiv la dezvoltarea și consolidarea acestei organizații.

Fondată în urmă cu 27 de ani, la inițiativa sa, Asociația Aeroporturilor din România s-a transformat dintr-un proiect ambițios într-o voce puternică a aeroporturilor civile din țară. Sub conducerea lui David Ciceo, AAR a obținut recunoaștere națională și internațională, consolidându-și rolul strategic în aviația românească.

Mesajul lui David Ciceo la încheierea mandatului

În declarația sa, dr. ing. David Ciceo și-a exprimat convingerea că organizația va continua să se dezvolte și să rămână fidelă valorilor pe care a fost construită.

„Asociația Aeroporturilor din România are acum o fundație solidă, o experiență valoroasă și o direcție clară. Sunt încrezător că va continua să evolueze și să joace un rol strategic în sectorul aeronautic”, a transmis David Ciceo.

Totodată, el a adresat mulțumiri tuturor celor care i-au fost alături în acest parcurs de peste două decenii și jumătate, subliniind importanța încrederii, colaborării și susținerii reciproce.

Vezi și:

Intervenție la accident rutier în Vâlcele – un bărbat evaluat medical


banner