Lucrările de asfaltare desfășurate pe lotul 2 al drumului județean DJ 107N Plopi – Gura Râșca au început în data de 27 august.
Lucrările de întreținere vizează sectorul în lungime de peste 7,5 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 21+000 și 28+612. Înainte de începerea procesului de asfaltare, s-au refăcut terasamentele deteriorate, s-a asigurat scurgerea apei prin curățarea șanțurilor și rigolelor și s-a așternut stratul de balast stabilizat, ca etapă premergătoare asfaltării.
“După finalizarea lucrărilor de asfaltare pe acest sector avem în vedere și asfaltarea unei părți importante a lotului 1 al drumului județean DJ 107N. Acesta va face joncțiunea cu drumul județean DJ 107J Finișel pe care, de asemenea, l-am asfaltat în cursul anului trecut. Astfel, vom pune la dispoziție un traseu spectaculos într-un peisaj montan extrem de pitoresc și care va face legătura cu mai multe drumuri județene importante din zonă”, declară Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
De asemenea, urmează să se monteze parapete metalice, să se realizeze șanțuri, rigole pavate și locuri de acces la proprietăți. Biroul de presă al Consiliului Județean Cluj asigură faptul că estetica rutieră va fi menținută prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: