Când îți poți înscrie copilul la școală? Află calendarul stabilit de Inspectoratul Școlar Județean Cluj

2

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a afișat în data de 25 martie calendarul înscrierii la învățământul primar, precum și numărul claselor pregătitoare alocate fiecărei unități de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025. 

Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2024, inclusiv, au
obligația să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, conform prevederilor metodologice în vigoare. Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2024, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2024, inclusiv, pot opta să nu iși înscrie copiii în clasa pregătitoare. În această situație, părinții vor fi consiliați cu scopul înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.

“Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare este o etapă importantă în viața familiilor, de
aceea recomand părinților să consulte site-urile școlilor și să se informeze din materialele
de promovare cu privire la oferta educațională și la facilitățile oferite de către unitățile
de învățământ, astfel încât să aleagă, informați, unitatea de învățământ la care își vor
înscrie copiii.”, declară Marinela Marc, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Calendarul înscrierii în învățământul primar este:

  •  11 aprilie – 14 mai 2024: Părinții/tutorii legal instituiții/reprezentanții legali completează cererile-tip de înscriere, online sau la unitatea de învățământ la
    care solicită înscrierea copiilor;
  • 14 – 17 mai 2024: Comisia națională de înscriere procesează cererile-tip,
    cu ajutorul aplicației informatice și repartizează copiii la școala de circumscripție;
  • 20 – 27 mai 2024: Cererile prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ, decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere sunt procesate la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/ transmise de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali;
  • 29 mai 2024: Candidații înmatriculați și numărul de locuri rămase libere sunt afișate în unitățile de învățământ și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj;
  • 30 mai 2024: Procedurile specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile sunt afișate la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului. Ministerul Educației este informat de către comisia județeană cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a II-a;
  • 31 mai – 7 iunie 2024: Părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă depun/transmit cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua;
  • 10 – 14 iunie 2024: Sunt validate cererile–tip de înscriere la unitatea de învățământ
    aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrirea copiilor;
  • 17 – 21 iunie 2024: Cererile-tip de înscriere depuse de către părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali sunt procesate la nivelul unităților de învățământ, aplicând
    procedura specifică elaborată de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, pe baza
    criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
    Sunt completate datele în aplocația informatică din cererile-tip de înscriere pentru
    candidații înscriși în această etapă;
  • 21 iunie 2024:  Listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare sunt afișate la fiecare unitate de învățământ;
  • 2 – 6 septembrie 2024: Inspectoratul Școlar Județean Cluj centralizează și soluționează cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai
    copiilor care nu au fost încă înscriși la nicio unitate de învățământ preuniversitar.

Toate informațiile cu privire la calendarul și la etapele înscrierii în învățământul
primar, în anul școlar 2024-2025, pot fi consultate pe site-ul unităților de învățământ
preuniversitar și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Articol de: Dan-Andrei Pamfiloiu