Cardinalul polonez care a devenit mentorul unui sfânt

4

Una dintre cele mai importante figuri din istoria recentă a Bisericii Catolice din Polonia, dar și din Europa, este cea a cardinalului Stefan Wyszynski. Este considerat unul dintre mentorii primului Papă polonez, Sfântul Ioan-Paul al II-lea. Cardinalul polonez s-a opus atât nazismului, cât și comunismului și a plătit cu ani grei de închisoare atașamentul său față de valorile creștine.

Stefan Wyszynski s-a născut în anul 1901, în satul polonez Zuzela, pe atunci în Imperiul Rus. El a venit pe lume într-o familie săracă, dar care făcea parte din nobilimea poloneză și poseda titlul de baron, potrivit ClujToday.ro.

Viitorul cardinal a rămas orfan de mamă la vârsta de 9 ani. La vârsta de 11 ani, tatăl său, care dorea să aibă parte de o educație aleasă, l-a trimis la școală la Varșovia. În perioada 1914 – 1915, Stefan Wyszynski a devenit elev la Liceul din Lomza. În anul următor, el s-a înscris la Seminarul Teologic Romano-Catolic din Wloclawek.

La aniversarea vârstei de 23 de ani, după ce fusese la un pas de moarte din cauza unei boli, Stefan Wyszynski a fost hirotonit preot. El a celebrat prima sa liturghie solemnă în sanctuarul de la Jasna Gora din Czestochowa, unde se află icoana Sfintei Fecioare venerată în întreaga Polonie.

Tânărul preot a decis să își continue studiile. Părintele Stefan Wyszynski și-a petrecut următorii ani la Lublin, unde a obținut un doctorat în drept canonic și științe sociale, la Universitatea Catolică din orașul polonez. Apoi, a decis să studieze în continuare și a călătorit în Franța, Belgia și Italia. A revenit la Wloclawek.

În 1939, a izbucnit Cel de-al Doilea Război Mondial, iar Germania nazistă și Rusia sovietică au invadat Polonia. Părintele Stefan Wyszynski a fost nevoit să părăsească Wloclawekul și să activeze în clandestinitate, deoarece Gestapo-ul dorea să îl aresteze, datorită articolelor sale antinaziste, publicate într-un ziar catolic polonez.

El s-a ascuns în mai multe mănăstiri, apoi s-a stabilit la Laski, lângă Varșovia. Stefan Wyszynski se afla în legătura cu rezistența poloneză.

La izbucnirea insurecției antinaziste din Varșovia, din 1944, el a adoptat pseudonimul de război Radwan II și a devenit capelanul spitalului insurgenților din Laski și, totodată, îndrumător spiritual al polonezilor care făceau parte din Armia Krajowa, organizația militară a rezistenței poloneze.

În timpul ocupației naziste, Stefan Wyszynski a salvat de la moarte mai mulți evrei. Aceste fapte au fost mărturisite de cei salvați de ei în fața Institutului Yad Vashem din Israel.

După înfrângerea Germaniei naziste, Stefan Wyszynski s-a întors la Wloclawek, pentru a reconstrui seminarul teologic devastat grav de către germani. El a devenit rectorul acestui seminar, precum și redactorul șef al unui ziar catolic.

Un an mai târziu, în 25 martie 1946, Papa Pius al XII-lea l-a numit episcop de Lublin. Stefan Wyszynski a fost hirotonit episcop de către cardinalul August Hlond în 12 mai 1945.

După moartea cardinalului polonez, în anul 1948, Papa Pius al XII-lea l-a numit pe PS Stefan Wyszynski arhiepiscop romano-catolic de Gniezno și de Varșovia și, astfel, el a devenit primat al Bisericii Catolice din Polonia. Erau ani în care comuniștii începuseră persecutarea Bisericii Catolice, care îndurase și represaliile naziștilor.

În acest context, în anul 1950, ÎPS Stefan Wyszynski a negociat un acord cu guvernul comunist polonez, susținut de sovietici. Prin intermediul acestui acord, Biserica Catolică din Polonia accepta să se țină departe de politică și își păstra dreptul de a-și conserva structura ierarhică și învățământul teologic.

Însă acest acord nu a ținut mult. În anul 1953, a început un nou val de persecuții împotriva catolicilor polonezi, după ce episcopii au refuzat pretenția autorităților comuniste de a se amesteca în numirile din interiorul Bisericii. Mai mult, ei s-au opus cererii ca preoții să depună un jurământ de credință față de autoritățile comuniste.

Dintre ierarhi, prima victimă a persecuției a fost episcopul Czeslaw Kaczmarek. Comuniștii i-au cerut arhiepiscopului Stefan Wyszynski să îl condamne pe ierarhul arestat. Primatul Bisericii Catolice din Polonia a refuzat categoric.

Drept urmare, ÎPS Stefan Wyszynski a fost arestat de comuniști. Papa Pius al XII-lea a reacționat imediat și a anunțat că l-a ridicat pe primarul Bisericii Catolice din Polonia la rangul de cardinal. Însă abia în anul 1957 a putut să îi încredințeze biserica cuvenită în Roma, Santa Maria in Trastevere. Stefan Wyszynski a devenit mentorul lui Karol Wojtyla, cel care avea să devină arhiepiscop de Cracovia, apoi cardinal și, în cele din urmă, primul Papă polonez din istorie, sub numele de Ioan-Paul al II-lea, azi sfânt al Bisericii Catolice.

În timpul păstoririi Eminenței Sale Stefan Wyszynski, cel mai important moment a fost marcarea unui mileniu de la creștinarea Poloniei. În anul 1966, cu ocazia celebrării sărbătorilor Mileniului, autoritățile comuniste au refuzat să îi permită Papei Paul al VI-lea să viziteze Polonia. De asemenea, l-au împiedicat pe cardinal Stefan Wyszynski să participe la sărbătorile organizate în străinătate, de către numeroșii polonezi din exil.

Totuși, Eminența Sa Stefan Wyszynski a rămas în conștiința populară drept ”cardinalul Mileniului”. O victorie simbolică absolută a fost obținută de Biserica Catolică din Polonia împotriva persecutorilor ei, în anul 1978, când cardinalul Karol Wojtyla a fost ales Papă.

Un an mai târziu, în 1979, Papa Ioan-Paul al II-lea s-a întors în Polonia, de această dată în calitate de Suveran Pontif. Călătoria sa a fost un adevărat marș triumfal, care a zguduit din temelii regimului comunist. Cardinalul Stefan Wyszynski s-a numărat printre eroii acestei vizite apostolice.

În anul 1980, muncitorii polonezi, grupați în sindicatul Solidarnosc, au început să se lupte pentru drepturile lor. Cardinalul Stefan Wyszynski le-a cerut tuturor părților să dea dovadă de moderație, pentru că se temea de declanșarea unui nou vel de represiune împotriva muncitorilor. Cardinalul polonez a murit în anul 1981 și este înmormântat în catedrala Sfântul Ioan din Varșovia. Cauza sa de beatificare a fost deschisă în anul 1989. Papa Francisc l-a proclamat Fericit al Bisericii Catolice în anul 2021.

DISCLAIMER:

În acest timpuri, este nevoie de claritate morală. Anul 2025 a fost declarat de Parlamentul României Anul Cardinal Iuliu Hossu, pentru a omagia sacrificiul acestui mare ierarh. Iuliu Hossu s-a opus tuturor extremismelor. Însă cazul lui nu a fost unul izolat. Biserica Catolică din această parte a Europei s-a opus atât fascismului, cât și comunismului. Pentru Săptămâna Luminată, am ales șapte exemple de cardinali care au adoptat o poziție identică cu cea a lui Iuliu Hossu. Exemplele de ierarhi catolici care s-au opus extremismelor sunt mult mai numeroase. În această serie, am ales doar episcopii care au primit și purpura de cardinal.

Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie

Cardinalul Jozsef Mindszenty, omul care s-a opus cu egală forță nazismului și comunismului

Cardinalul polonez care a devenit mentorul unui sfânt