banner

Care sunt proporțiile înfrângerii USR PLUS de la Cluj

0

USR PLUS a reușit să obțină un singur mandat de primar în județul Cluj. Este vorba de comuna Panticeu.

De asemenea, USR PLUS a obținut, înainte de redistribuire, doar cinci mandate în Consiliul Local Cluj-Napoca și doar cinci mandate în Consiliul Județean Cluj.

Înfrângerea este vizibilă mai ales în Cluj-Napoca, acolo unde, la alegerile europarlamentare din mai 2019, USR PLUS obținea peste 40 la sută din voturi. Acum, la alegerile locale, candidații USR PLUS pentru Consiliul Local au obținut doar aproximativ 17 la sută din voturi, iar candidatul USR PLUS la Primărie, Emanuel Ungureanu, a obținut sub 8 la sută din sufragii.

Emanuel Ungureanu a declarat că își va continua mandatul de deputat obținut în 2016 și, de asemenea, a precizat că va cere un vot de încredere din partea colegilor săi pentru a candida pentru un nou mandat de deputat la alegerile din 6 decembrie.

banner