CARTOFUL de RÂȘCA vs. USTUROIUL din CHINA! Piețele agroalimentare din spațiile închise, obligate să pună lacăt, supermarketurile rămân deschise

1
Dacian Ciolos FOTO PLUS Diaspora

Producători agricoli și consumatori revoltați în urma unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care va intra în vigoare de luni. Hotărârea nr. 52 impune obligația închiderii piețelor agroalimentare în spații închise, dar permite funcționarea supermarketurilor care, la rândul lor, funcționează tot în spații închise. Motivul: pericolul din piețe, de răspândire a infecţiei cu SARS-CoV-2 ar fi mai mare la piață decât la supermarket.

Nu știm dacă este așa, singurul lucru cert este că o parte dintre legumele și fructele autohtone nu vor mai putea fi vândute, iar consumatorii vor fi nevoiți să se orienteze către produsele de import din supermarketuri. Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a declarat și el că închiderea completă a piețelor ar fi o greșeală care va avea efecte negative destul de costisitoare.

Hotărârea nr. 52 prevede la articolul 7:

(1) Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu
produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Ce soluții propune Dacian Cioloș

Noua măsură restrictivă l-a determinat pe liderul PLUS, Dacian Cioloş, să ceară premierului soluții pentru producătorii agricoli autohtoni.

“Am avut o discuție cu premierul Orban despre închiderea piețelor și efectele pe care o astfel de măsură le poate avea pentru cetățeni, pentru producătorii autohtoni și pentru aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Sper ca ideile pe care i le-am împărtășit să devină realitate în scurt timp, pentru că deja observ tot felul de speculații absurde cum că ar fi o măsură de a pedepsi producătorii români și de a promova importurile. Cred că pandemia se tratează atât sanitar și social, cât și comunicațional, astfel încât să nu ne trezim că la finalul ei permitem unor scenarii conspiraționiste să înflorească din cauza unor decizii deficitare sau explicate doar parțial.

Cea mai importantă soluție necesară ar fi amenajarea unor piețe volante de weekend (vineri, sâmbătă și duminică) în număr mult mai mare decât de obicei. Piețe volante organizate de primărie și accesibile doar pentru producători sau intermediari la prima mână, care vând produse de sezon.

Fructele exotice și de import, cum sunt bananele sau portocalele, pot fi vândute în continuare în supermarketuri. Dar produsele autohtone au nevoie de puncte de vânzare sigure și imediate. Beneficiul acestei soluții este că poate crea și un comportament de cumpărare a produselor locale, autohtone, pe termen lung.

O soluție complementară ar fi redeschiderea piețelor acoperite, dar acestea să fie accesibile doar producatărilor care își vând producția proprie, deseori din firme familiale.

Pentru a evita aglomerarea în piețe, numărul meselor disponibile ar putea fi înjumătățit, iar numărul persoanelor cărora să le fie permis accesul în piață să fie strict controlat.

Fluxul intrărilor și ieșirilor din piață să fie supravegheat, chiar dacă este o chestiune dificilă, pentru a fi asigurată prezența unui număr de persoane pe suprafața respectivă care să reducă riscurile de contact fizic. Trebuie să acceptăm că traversăm o perioadă dificilă, iar autoritățile au datoria de a gestiona astfel de situații.

Închiderea completă a piețelor o consider o greșeală care va avea efecte negative destul de costisitoare. Sigur că cel mai simplu ar fi să ne izolăm complet, dar este utopic să promovăm soluții extreme.

Producătorii autohtoni sunt oameni care au muncit un an întreg ca să își poată comercializa la recoltare ceea ce au produs. Dacă li se interzice acest lucru, riscăm să afectăm o categorie relativ fragilă de producători agricoli, după ce aceștia oricum fac față cu dificultate chiar și în vremurile normale.

La fel de problematic este să privăm cetățenii de produse locale, autohtone, de calitate și să îi îndreptăm doar către o anumită categorie comercială.

Atât timp cât putem aplica măsuri funcționale, chiar și complicate sau dificile în unele cazuri, ele sunt de preferat închiderii totale a unor activități de care depind familii întregi. E important să înțelegem să nu punem în pericol sănătatea cetățenilor și în același timp să le dăm șansă să supraviețuiască financiar.

Vreau să fac și o precizare importantă în acest context, recomandările făcute de mine privesc exclusiv producătorii agricoli autohni, cei care au mici afaceri de familie și intermediarii la prima mână, cei care reușesc să colecteze produse agricole direct de la ferme și să le livreze consumatorilor.

Preocuparea mea față de acest sector nu este nouă, în mod evident, și este cuprinsă și în măsurile propuse de noi pentru viitorul guvern. Dar până atunci, sper să se găsească cele mai bune soluții pentru prevenirea răspândirii virusului, în paralel cu aprovizionarea cu produse alimentare autohtone de calitate”, a scris Dacian Cioloș.