Cazierul judiciar va putea fi eliberat online de astăzi, 31.01.2023, potrivit ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja. Aplicația lansată recent va permite și descărcarea cazierului cu doar câteva clickuri. Eliberarea cazierului este gratuită, se realizează pe loc, iar perioada de valabilitate este de 6 luni.
Certificatul va putea fi descărcat de pe platforma Ghișeul.ro, același site unde taxele, impozitele, amenzile sau alte servicii se pot plăti online. După cum susțin oficialii, online se vor putea descărca certificate doar pentru cei care nu au fapte penale.
Românii care au înscrisuri în cazier vor mai avea de așteptat o vreme, iar între timp trebuie să se prezinte la ghișee, la poliție. Cu toate acestea însă, lansarea programului va permite reducerea cozilor infernale.
Momentan, pe fondul protecției datelor cu caracter personal, cazierul judiciar mai poate fi cerut la angajare doar atunci când legislația prevede că acest lucru este obligatoriu, de exemplu, în cazul funcționarilor publici, consilierilor juridici, gestionarilor sau personalului cu atribuții de pază. În restul situațiilor, cazierul nu mai poate fi solicitat.
În acest context, oficialii au mai transmis că eliberarea online a cazierului judiciar va scuti peste 1,5 milioane de români de drumuri la secțiile locale de poliție.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: