Ce cultivi în sera sau solarul tău? Informații utile de la specialiștii USAMV Cluj

0

În sera, solarul sau, cum îi spunea pe vremuri, ”oranjerie”, pot fi crescute sub protecție atât plante decorative, cât și comestibile sau aromatice.

”Există chiar colecționari de plante aromatice din toate colțurile lumii. Este un trend în dezvoltare. Sunt plante care sunt folosite în bucătărie sau în diverse aromaterapii sau pur și simplu ca decor”, a explicat inginerul Gelu Moldovan, de la USAMV Cluj-Napoca, invitat la Grădinarii.

Ce anume poți pune în solariul sau sera de lângă casă? Multe persoane au ghivece mari de flori în curte pe care iarna le pun în solarii, pentru a fi mai protejate. De exemplu, leandrul nu are nevoie de temperaturi prea ridicate pentru a rezista peste iarnă. Este o plantă toxică, dar foarte frumoasă.

O altă plantă îndrăgită este rozmarinul, o plantă și aromatică, și decorativă. ”În principiu, rozmarinul rezistă peste iarnă afară cu o protecție minimă. Dacă este plantat lângă un zid însorit sau undeva, într-un colț al casei care e protejat de vânt, atunci rezistă și fără protecție, dar, în majoritatea cazurilor este nevoie de o protecție suplimentară și atunci se pot introduce în aceste spații destinate, alături de alte plante”, a mai spus inginerul horticultor.

Alți pasionați de plante crescute în sere mai pun în ghiveci chiar pătrunjel, pentru a se putea bucura de frunze proaspete pentru gătit toată iarna.

Aflați și alte informații utile, din video-ul de mai sus.

banner