Ce zile libere vor avea angajații și elevii de Paște 2025

0

Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end. În acest an, sărbătorile pascale vor fi sărbătorite în aceeași zi atât pentru ortodocși, cât și pentru catolici.

În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității. Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.

Cu ocazia Paștelui, în 2025 vor fi următoarele zile libere:

  • 18 aprilie (Vinerea Mare);
  • 20 aprilie (prima zi de Paște);
  • 21 aprilie (a doua zi de Paște).

La aceste zile se adaugă și 19 aprilie, adică Sâmbăta Mare. Astfel, angajații se vor bucura de patru zile libere de Paște în 2025. În acest interval, fiecare poate fie să plece într-o excursie, fie să petreacă timp cu familia și prietenii sau doar să se odihnească și să meargă la slujbele oficiate cu ocazia Învierii Domnului.

Elevii se vor bucura de o perioadă mai lungă de vacanță. Potrivit structurii anului școlar 2024 – 2025, aprobată prin ordinul ministrului Educației, vacanța elevilor va f între 18 și 27 aprilie 2025. Elevii se vor bucura de zece zile libere, urmând să se întoarcă la școală pe 28 aprilie.

Vezi și:

Temperaturi scăzute în a doua săptămână din aprilie – Vremea își revine în restul lunii

Cetățeni de onoare ai județului Cluj, pentru o viață în slujba sportului și educației