Fotbaliștii de la CFR Cluj au învins luni, 7 noiembrie, pe teren propriu, formația FC U Craiova 1948, scor 3-1, în cea de-a doua etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Astfel, campioana României depășește cu un punct cealaltă echipă din Bănie, CS “U” Craiova, și revine pe poziția a treia a clasamentului, cu 31 de puncte obținute în 15 meciuri disputate, cu două mai puține decât liderul Farul Constanța (40 de puncte) și formația aflată pe locul doi, Rapid București (32 de puncte).
Primul gol al partidei a fost înscris, în minutul 17, de Rangelo Janga. Atacantul clujenilor a primit, în interiorul careului de 16 metri, o pasă precisă de la Emmanuel Yeboah și l-a învins pe portarul craiovenilor cu un șut la colțul scurt.
Cea de-a doua reușită a venit, în minutul 33, din partea fundașului lateral Cristi Manea, care, în urma unei centrări perfecte a lui Ciprian Deac, l-a executat pe Robert Popa cu un șut puternic sub bara transversală.
CFR întoarce rezultatul din tur – victorie pentru campioana României
Replica oltenilor a venit în minutul 60, când Yassine Bahassa a pătruns în careu și l-a servit pe George Ganea, care a înscris în poarta apărată de Simone Scuffet. Deși oaspeții își făceau speranțe pentru golul egalizator, Yeboah le-a spulberat, șapte minute mai târziu, cu un șut puternic de la marginea careului, care a adus cel de-a treia reușită a ardelenilor.
Până la fluierul final al partidei, tabela de marcaj a rămas neschimbată și, astfel, clujenii întorc rezultatul înregistrat, în turul campionatului, împotriva aceluiași adversar și obțin al 10-lea succes din Superliga.
Pentru elevii lui Dan Petrescu, urmează, tot în fața fanilor din Gruia, duelul cu formația CSC Dumbrăvița, în cea de-a doua etapă din grupele Cupei României. Acesta va avea loc joi, 10 noiembrie, de la ora 18:15.
VEZI ȘI:
CFR Cluj va întâlni Lazio, în primul duel din primăvara europeană – când vor avea loc meciurile
Dan Petrescu, înaintea duelului cu FC U Craiova: “Este cel mai important meci din campionat”
CFR Cluj, calificată după trei ani în primăvara europeană – ce au declarat Cristi Balaj și Dan Petrescu
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: