Cisternă cu bitum răsturnată pe centura Vâlcele-Apahida

0

Pompierii de la ISU Cluj au anunţat în dimineaţa de vineri, 21 iunie, o intervenție la un accident rutier petrecut în cursul nopţii trecute pe centura Vâlcele-Apahida. 

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați în cursul nopții trecute să intervină la un accident rutier petrecut pe centura Vâlcele-Apahida. La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit o cisternă, încărcată cu bitum, răsturnată în afara părții carosabile.

Conducătorul acesteia, respectiv o femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani, era ieșită din cabină. Acesta a fost consultată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru investigații de specialitate. Conform primei evaluări, femeia prezenta afecțiuni ușoare”, a informat ISU Cluj.