Clujul devine un creuzet cultural care atrage tot mai mulți artiști de valoare – Cazul Alexandra Andone

0

Arta creată la Cluj devine tot mai apreciată în întreaga lume. Pe lângă pictori deja faimoși, precum Adrian Ghenie, Nicolae Maniu sau Ovidiu Avram, se afirmă și creatori precum Alexandra Andone, ale cărei lucrări sunt tot mai apreciate în țări precum Franța sau Germania.

Școala de artă din Cluj se bucură de un foarte bun renume la nivel internațional. Publicații precum Huffington Post au inclus Clujul pe lista orașelor în care este creată arta viitorului, în timp ce alte publicații, precum The Lonely Planet, apreciază centrele culturale precum Fabrica de Pensule. Există pictori ale căror lucrări sunt cotate la sute de mii sau chiar milioane de euro, dar și alți artiști care se afirmă tot mai mult la nivel internațional. Unul dintre aceștia este pictorița Alexandra Andone.

Un factor care favorizează creația artistică la Cluj este conturarea unei comunități cu un ethos aparte, mai spune Alexandra Andone.

Un element interesant este acela că artiștii din Cluj au învățat cum să utilizeze instrumente precum marketingul digital, pentru a-și promova creațiile. Astfel, ei ajung să comunice cu publicul global. În acest context, expozițiile internaționale ale pictorilor clujeni devin tot mai frecvente. În acest an, în ciuda pandemiei, au avut loc astfel de expoziții în Madrid, Paris sau Veneția.

Mai multe detalii, în emisiunea România Via Cluj, moderată de Claudiu Pădurean.


banner