Conclavul pentru alegerea noului Papă începe miercuri

1
RFI-Data-Vatican-Pape-Francois-a-la-messe-a-a-la-Basilique-Saint-Pierre©Reuters-Guglielmo-Mangiapane

Toți cei 133 de cardinali electori au ajuns la Roma. Aceștia au vârste mai mici de 80 de ani și vor trebui să îl aleagă pe noul papă în timpul conclavului de miercuri.

Toți cei 133 de cardinali electori, cu vârste mai mici de 80 de ani și care vor trebui să îl aleagă pe noul papă în timpul conclavului ce va începe miercuri, au ajuns la Roma, a anunțat luni biroul de presă de la Vatican, potrivit Agerpres.ro

Ei se vor reuni în Capela Sixtină miercuri, 7 mai, de la ora locală 16:30 și vor continua să voteze în secret până când unul dintre ei va obține o majoritate de două treimi din voturi și va deveni astfel liderul spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din lumea întreagă.

Oficialii și angajații de la Vatican care deservesc conclavul care va începe miercuri pentru alegerea succesorului papei Francisc vor depune luni un jurământ de confidențialitate prin care s-au angajat să nu divulge nimic despre modul în care se va desfășura această reuniune străveche, informează agenția de presă ANSA.

Depunerea jurământului de către oficiali și angajații care deservesc conclavul va avea loc luni la ora locală 15:00 în Capela Paolina, Prima Lojă a Palatului Apostolic din Vatican.

Toți cei implicați în conclavul care va începe miercuri, atât clerici, cât și laici, aprobați de cardinalul camerlengo și trei cardinali asistenți, în conformitate cu Constituția Apostolică „Universi Dominici Gregis nr. 48”, vor trebui să jure cu mâna pe Evanghelie și să semneze acel jurământ scris în prealabil.

Vezi și:

Ești pasionat de muzică și natură? Cel mai fain festival de la munte se apropie – Vezi line-up

Intervenții majore ale ISU Cluj – Zeci de subsoluri inundate în Cluj-Napoca și Florești