Conferința internațională „Insights in Hematology”, organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, va avea loc pe stadionul Cluj Arena. Invitat special al conferinței este Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2019, domnul profesor William Kaelin, de la Universitatea Harvard, Boston, care își va prezenta cercetarea revoluționară alături de domnul profesor Mircea Ivan, din Indianapolis, SUA.
Organizat sub egida Departamentului de Hematologie și a Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată Medfuture din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, evenimentul se află la cea de-a IX-a ediție. Conferința va avea loc în perioada 9-10 mai.
Printre speakerii invitați se numără domnul profesor Gabriel Ghiaur (Johns Hopkins University, SUA), doamna profesor Eva Hellström Lindberg (Karolinska Institutet, Stockholm, Suedia, fost președinte al Asociației Europene de Hematologie), domnul profesor William Dalton (Johns Hopkins University, SUA), domnul profesor Maximilian Stahl (Harvard Medical School, SUA) și domnul profesor Jonathan Fromm (University of Washington, Seattle, SUA).
„Stadionul emblemă a Clujului și a întregii Transilvanii continuă să dovedească faptul că nu este doar un loc de desfășurare a unora dintre cele mai spectaculoase competiții sportive, ci este un spațiu public multifuncțional, o locație ideală pentru o multitudine de alte evenimente, din diverse domenii. Acest fapt este, fără îndoială, consecința directă a felului în care am conceput, încă de la început, acest edificiu și a numeroaselor investiții pe care le-am realizat la Cluj Arena, de-a lungul timpului. Rămânem deschiși propunerilor de colaborare și susținem cu tărie inițiativele benefice comunității”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Evenimentul va fi urmat de organizarea, în zilele de 11 și 12 mai 2024, a celei de-a VIII-a ediții a Conferinței Naționale de Transplant Medular și Terapii Celulare, împreună cu doamna profesor Alina Tănase și echipa de cercetare de la Institutul Clinic Fundeni București.
Printre speakerii internaționali se numără domnul profesor Arun Wiita (Stanford Medical School, SUA), domnul profesor Ștefan Ciurea (University of California, SUA) și domnul profesor Shigeo Fuji (Osaka International Cancer Center, Japonia).
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: