CORONAVIRUS: Cum evoluează numărul de îmbolnăviri la Cluj

0
Dezinfectant oferit de Farmacistii UMF

Avem motive să fim relativ optimiști în ceea ce privește evoluția pandemiei de coronavirus: numărul de îmbolnăviri la Cluj nu pare să crească într-un ritm alarmant. Oficial, cel puțin, având în vedere numărul scăzut de teste efectuate. E luni și avem 71 de persoane din județul Cluj depistate pozitiv. Vineri aveam 62 internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”.

La Cluj mai sunt tratați alți 43 de bolnavi din alte județe.

Evoluția lentă a numărului de cazuri poate fi explicată prin raportarea pozitivă a clujenilor la regulile de distanțare socială.

Mai sunt și măsurile coercitive adoptate de autorități. Polițiști, jandarmi, poliţişti locali şi militari aplică sute de amenzi pe zi pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanței militare în vigoare.

Unele județe par ocolite de coronavirus. De exemplu, Gorj, cu 8 cazuri, Tulcea cu 6 sau Harghita cu 3. La polul opus, avem județul Suceava, cu 1.228 de cazuri.
În București sunt 566 de infectați.

Pe teritoriul României, au fost confirmate până luni 4.057 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 406 au fost declarate vindecate și externate.

La Cluj, sunt în carantină 715 persoane, 2.651 persoane în autoizolare la domiciliu.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.849 de persoane. Alte 106.463 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 40.987 de teste.