Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, sâmbătă seară şi a fost oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, a anunţat Patriarhia Română.
Părintele Teofil s-a îmbarcat, sâmbătă, în jurul orei 16.00, pe Aeroportul Ben Gurion, din Tel Aviv, cu Lumina Sfântă, și a aterizat la Bucureşti în jurul orei 18.30, conform News.ro
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009, este continuată şi în Anul Centenar al Patriarhiei Române.
Sfânta Lumină a fost oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.
Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale au distribuit Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Şi în acest an, Lumina Sfântă a fost dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde a fost oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină a fost primită la Catedrala Patriarhală de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române constituie, aşadar, atât o mărturie a unităţii ecleziale, cât şi o manifestare a bucuriei pascale împărtăşite cu ocazia marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Vezi și:
Nu te-ai hotărât cu cine vei vota? Studenții de la FSPAC au dezvoltat o busolă politică
Ceremonia spălării picioarelor, o tradiție de două milenii
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: