CUM îți aperi copilul de COVID 19 la școală VEZI SFATUL unui expert în sănătate publică

0

“Dacă aș fi profesor la școală, acum, cu tot frigul, aș ține geamurile deschise o mare parte din oră, copiii cu geci pe ei, cu mănuși, pentru că asta îi protejează pe ei cel mai bine împotriva noului coronavirus”, a declarat la Via Cluj TV prof. univ. dr. Răzvan Cherecheș, director al Departamentului de Sănătate Publică din Universitatea “Babeș-Bolyai”. Măsura este una dintre puținele eficiente în condițiile în care ministerul de resort nu a făcut alte investiții majore pentru a asigura siguranța epidemiologică.

Profesorul Cherecheș spune că, în ciuda informațiilor disponibile încă de acum opt luni care ne arată că SARS-CoV-2 se transmite prin aerosoli și sistemul de ventilație în școli ar fi necesar, în România nu au existat discuții pe acest subiect cu atât mai puțin achiziții publice.

În opinia profesorului UBB, “Ministerul Educației, literal, a făcut aproape nimic, și toată greutatea implementării distanțării și a altor măsuri sanitare pică pe școli.

Răzvan Cherecheș crede că, odată cu reînceperea școlii, ar fi trebuit să fie testați toți copiii și profesorii, cu ajutorul testelor rapide care se găsesc în farmacii și care ar putea fi operate chiar și de profesori instruiți acolo unde nu există medici școlari.

Alte declarații din emisiune:

Așteptarea că elevii vor purta o mască diferită în fiecare zi este neralistă, există segmente de populație pentru care costul de a avea o mască nouă în fiecare zi este un cost mare

Până la jumătatea lunii martie, noua variantă de coronavirus (denumită B.1.1.7) va deveni majoritară, e mai infecțioasă

Ar urma să vedem o creștere a numărului de cazuri pe la jumătatea lunii martie. Deschiderea școlilor, vrem nu vrem, crește interacțiunea între oameni, crește rata de transmitere

Eu as fi extrem de îngrijorat să locuiesc într-un județ verde. Dacă ne uităm la Vrancea, e în scenariul verde dar săptămâna trecută într-una din zile s-au făcurt 27 de teste. Deci, sunt județe verzi pentru că nu testează aproape deloc

2000 de teste câte se fac la Cluj sunt tot puține, ar trebui să avem la populația din Cluj în jur de 10 000 de teste pe zi, însă categoric avem o imagine mai clară decât alte județe

Tulpinile nu sunt statice, continuă să sufere mutații. Până în momentul acesta putem considera că vaccinurile funcționează pe tulpini, dar există potențial de evadare imunitară, ca tulpinile să iasă din aria de activitate a vaccinului și acesta e motivul pentru care fimele care au produs vaccinul deja sunt foarte active în a dezvolta vaccinuri noi

Undeva în primăvara viitoare, nu în septembrie, cum nise spune de la guvern, am putea ajunge la imunitatea de grup

Dacă e coadă la vaccin, lumea va spune că vaccinul e bun. E efectul de coadă.

Află din emisiune de ce vaccinul Astra Zeneca va fi administrat în România doar pentru categoria de vârstă 18-55 de ani.

banner