Cum vrea USR să câștige voturile alegătorilor din mediul rural

0

USR Cluj a pornit o adevărată ofensivă pentru a câștiga voturile alegătorilor din mediul rural. Principalul partid de Opoziție a reușit, prin tradiție, rezultate foarte bune în mediul urban, însă, în sate, i-au lipsit organizațiile capabile să câștige competițiile politice. Însă, acum, USR poate oferi exemplele unor lideri de succes din comunele clujene, spune președintele filialei clujene a acestui partid, deputatul Oana Murariu.

Ea a oferit trei exemple de succes. Primul este cel al comunei Panticeu, care este singura care este condusă de un primar USR. Oana Murariu spune că, deja, aleșii locali ai USR din Panticeu au livrat deja mai mult decât și-au asumat în campania electorală.

Cel de-al doilea exemplu de succes este cel al comunei Cojocna. Viceprimarul Anca Marcu va candida la Primărie, iar din 2024 are toate șansele să devină Anca ”PriMarcu”, glumește Oana Murariu. La Cojocna, deja, principala societate comercială din subordinea Primăriei, Băile Cojocna, a reușit să obțină profit.

Cel de-al treilea exemplu de succes este cel al Consiliului Local Jucu. Acolo, USR are doi consilieri locali, care au reușit, cu ajutorul mobilizării cetățenilor, să își promoveze proiectele.

Mai multe detalii, în emisiunea România Via Cluj.


banner