Dan Petrescu, după remiza de la Botoșani: “O greșeală de arbitraj ne-a dezavantajat”

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj au remizat duminică, 11 decembrie, în deplasare, împotriva formației FC Botoșani, scor 1-1, în cea de-a cincea etapă din returul sezonului regulat al Superligii. Astfel, după eșecul surprinzător înregistrat de liderul clasamentului, Farul Constanța (44 de puncte), pe terenul celor de la FC Hermannstadt, scor 4-0, campioana României ratează șansa de a se apropia la doar un punct de prima poziție, pe care ar fi putut urca dacă câștiga și duelul restant cu FCSB. 

Clujenii au controlat fără probleme prima jumătate a meciului și au reușit să deschidă scorul prin Lovro Cvek, însă s-au retras în apărare încă din debutul reprizei secunde, motiv pentru care gazdele au forțat egalarea. Deși era greu de crezut că botoșenenii vor mai produce un miracol, aceștia au înscris golul egalizator în minutul 91, prin Andrei Dragu, astfel încât ardelenii nu au reușit să obțină trei puncte foarte importante în cursa pentru prima poziție a campionatului. Mai multe informații sunt disponibile AICI.

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, a vorbit, în conferința de presă organizată la finalul partidei de la Botoșani, despre decizia controversată de arbitraj care a dus la situația golului egalizator.

Petrescu: “S-a simțit și oboseala, a fost al 37-lea meci din acest sezon”

“Ne pare rău că am pierdut două puncte mari, în ultimul minut. Nu mă așteptam să luăm gol. A fost o fază controversată din păcate și am pierdut două puncte mari. Toți jucătorii s-au oprit, pentru că am avut un aut clar la noi în teren. Toți au crezut că arbitrul va da aut pentru noi, nu a dat, ei au profitat, au jucat repede și au marcat, cred că la singura mare ocazie pe care au avut-o. Ar fi fost un 1-0 corect, dar așa e fotbalul.

Îmi pare rău că a fost iar o greșeală de arbitraj care ne-a dezavantajat, dar nu e nicio echipă perfectă, niciun arbitru perfect. S-a simțit și oboseala puțin, mai ales în repriza a doua, a fost al 37-lea meci.  […] Ei erau foarte motivați, au un nou antrenor și Sigur am fi câștigat meciul dacă jucam în a doua repriză la fel ca în prima”, a declarat Dan Petrescu.

Toate declarațiile tehnicianului din Gruia pot fi urmărite în materialul de mai jos.

Până la ultimul duel din acest an calendaristic, care va avea loc în Gruia, împotriva celor de la FC Hermannstadt, elevii lui Dan Petrescu vor disputa, în deplasare, partida restantă cu FCSB, din cea de-a noua etapă a Superligii. Aceasta va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 20:00, iar, în cazul unei victorii, formația clujeană poate egala numărul de puncte acumulate, până în acest moment, de echipa lui Gheorghe Hagi.

VEZI ȘI:

CFR Cluj, egalată în prelungiri de FC Botoșani, ratează șansa de a deveni liderul Superligii

Dan Petrescu, îngrijorat înaintea meciului cu FC Botoșani: “Vor face tot ce este posibil să ne încurce”

“U” și CFR Cluj, remize albe în ultimul meci din grupele Cupei României – formațiile clujene se califică în sferturi