Dan Petrescu, îngrijorat înaintea meciului cu FC Botoșani: “Vor face tot ce este posibil să ne încurce”

0

Fotbaliștii de la CFR Cluj vor întâlni duminică, 11 decembrie, în deplasare, formația FC Botoșani, în cea de-a cincea etapă din returul sezonului regulat al Superligii. La momentul actual, campioana României se află pe poziția secundă a clasamentului, cu 40 de puncte obținute în 18 partide disputate, cu una mai puțină decât liderul Farul Constanța (44 de puncte). 

În ultima etapă disputată, clujenii au reușit, pe teren propriu, să îi adminsitreze Chindiei Târgoviște prima înfrângere după opt etape și, astfel, a ajuns la un total de 40 de puncte în campionat. Pe de altă parte, FC Botoșani a pierdut cu scorul de 8-0 pe terenul fotbaliștilor antrenați de Gheorghe Hagi și a anunțat venirea unui nou antrenor, Flavius Stoican.

Totuși, după eșecul dezamăgitor înregistrat de botoșeneni la Constanța, antrenorul ardelenilor, Dan Petrescu, a precizat că este îngrijorat de faptul că urmează să întâlnească o echipă care a pierdut la o astfel de diferență de scor. De asemenea, acesta a vorbit, în conferința de presă premergătoare duelului de la Botoșani, despre cum își pregătește elevii pentru ultimele partide programate în acest an calendaristic.

“Jucătorii vor să impresioneze orice antrenor nou în primul meci”

“Toate aceste lucruri mă fac să fiu și mai îngrijorat. Când un antrenor vine la echipă, indiferent de numele lui, jucătorii vor să îl impresioneze încă de le primul antrenament. Primul meci va fi mâine, vor fi foarte motivați. Meciurile cu ei la Botoșani au fost mereu echilibrate și, în ultimul meci jucat acasă cu FCSB, cel din campionat, au pierdut 3-2, dar au jucat foarte bine. Au resursele necesare să încurce pe oricine.

“Muhar va reveni la echipă în ianuarie, Debeljuh nu cred că va putea”

Vor face tot ce este posibil să încurce campioana României. Eu sunt conștient de acest lucru, sper să le transmit asta și jucătorilor. Avem aproape 40 de meciuri jucate în jumătate de sezon și mai vin vreo 30. În total, cam 70 de meciuri într-un sezon, este foarte dificil. […] Muhar a plecat acasă și va reveni la echipă în ianuarie, sperăm să se recupereze 100%. Nu cred că Debeljuh va începe antrenamentele cu noi în ianuarie, nici el nu știe exact.

“Patronul mi-a propus prelungirea contractului până în 2029”

M-am întâlnit acum o lună cred cu patronul, mi-a făcut o propunere de prelungire a contractului până în 2029 și i-am zis că sunt de acord, dar așteptăm o ofertă concretă. […] Dacă vine cineva din Anglia, nu o să fie o problemă să plec, dar, în momentul de față, nu cred că are rost în altă parte, mă simt excelent, am tot ce îmi trebuie. E clar că rezultatele mă mențin, dar, atunci când e un proiect mai lung, e necesară și răbdarea. Toată lumea știe de ce sunt eu în stare atunci când primesc mână liberă”, a declarat Dan Petrescu.

Toate declarațiile tehnicianului din Gruia sunt disponibile aici:

Partida dintre FC Botoșani și CFR Cluj va începe la ora 17:30, iar fanii interesați să meargă la stadion își pot cumpăra bilete prin accesarea link-ului de AICI. De asemenea, aceasta va putea fi urmărită, în direct, pe Digi Sport 1 și pe Prima Sport 1.

VEZI ȘI:

“U” și CFR Cluj, remize albe în ultimul meci din grupele Cupei României – formațiile clujene se califică în sferturi

Dan Petrescu, după succesul cu Chindia Târgoviște: “Așa se câștigă un campionat, cu apărare bună”

CFR Cluj îi administrează Chindiei Târgoviște prima înfrângere după opt etape în Superliga