Președinta Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, a admis pentru prima oară, luni, că ar putea renunța la propria sa candidatură la președinție, dar numai în favoarea lui Ilie Bolojan, președinte interimar al României după demisia lui Klaus Iohannis.
Ea a spus că joi se va întâlni cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, căruia îi va spune să strângă semnături pentru o candidatură a actualului președinte interimar al României pentru că actualul candidat al coaliției PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu „o să se tot ducă în jos”.
Alegerile prezidențiale din acest an sunt programate să aibă lor pe 4 și 18 mai.
Întrebată dacă admite posibilitatea retragerii din cursa pentru alegerile prezidențiale din luna mai a acestui an, Elena Lasconi a spus că „totul este negociabil” și că l-ar susține pe Bolojan, așa cum l-a susținut și pentru funcția de premier.
„Dacă mă întrebați de domnul Bolojan, eu consider că ar fi o opțiune mai bună decât Crin Antonescu. Eu nu l-aș vota niciodată pe un om care în ultimii zece ani nu a făcut nimic și a trăit pe cârca nevestei. Nu aș vota niciodată un om care a fost cunoscut ca și chiulangiul din Parlament. Și cred că acum mai mult ca oricând ar trebui ca românii să se uite la caracterul candidaților (…). Care sunt faptele care îi recomandă, cunoștințele pe politică externă, înțelegerea, curajul de a reacționa atunci când există momente din acestea cum au fost discuția Zelenski-Trump. Aș vrea să văd cum se poziționează față de Ucraina, dar pe bune, că eu am văzut numai că o dau la întors”, a declarat Elena Lasconi.
Vezi și:
Traseul unei linii de autobuz, prelungit odată cu începerea primăverii
Lucrările avansează pe autostrada A1 – Prima străpungere a unui tunel forat pe autostradă în România
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos:
















