După ce situația srilankezilor din Harghita a fost făcută publică, iar vestea protestelor localnicilor din Ditrău a făcut înconjurul României, la Cluj-Napoca a fost semnalată o situație similară. 13 cetățeni ai municipiului Cluj-Napoca s-au declarat deranjați de faptul că pe strada lor, strada Lăpușului, s-au mutat mai mulți străini, angajați ai unui restaurant din oraș.
Clujenii îngrijorați au semnat o petiție pe care au trimis-o către opt instituții de stat, printre care Serviciul de Imigrari, Inspecția Muncii și chiar SRI.
Angajații Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj au făcut verificări în teren și au constatat că acolo locuiesc 22 de srilankezii care avea toate formele legale, ba mai mult, nici măcar nu au deranjat liniștea publică, spun autoritățile.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, spune că astfel de atitudini intolerante pot naște monștri.
”Trebuie oprite aceste lucruri, pentru că aceste gesturi miști pot naște monștri mari pe termen lung. Uitați-vă cum au pornit marile confruntări și marile conflagrații mondiale, marile tensiuni: de la asemenea intoleranțe, de la incapacitatea de a-l accepta pe celălalt așa cum este el. De acolo se nasc monștrii viitorului. Aceștia trebuie să oprim din timp, dacă vrem să avem o lume și o Europă în care copiii noștri, nepoții noștri să nu poarte teama unor unor confruntări, unor tensiuni sau, Doamne ferește, a unor războaie. Important este semnalul pe care autoritățile statului, reprezentanții oficiali ai administrațiilor locale, care trebuie să fie purtătorii de mesaj și de imagine care trebuie să educe și să ajute la cultura civică pentru a cultiva și a menține climatul de toleranță și de încredere”, a declarat primarul Emil Boc.
În Cluj-Napoca, sunt înregistrați la Serviciul pentru Imigrări peste 12.000 de străini, dintre care cei mai mulți sunt din țări ale Uniunii Europene. Au venit aici fie pentru studii, fie să muncească ori pentru reîntregirea familiei. Cei mai numeroși străini non-UE veniți la Cluj sunt vietnamezi, aproximativ 740. De asemenea, aici sunt înregistrați, în acest moment 116 srilankezi.
Petiția clujenilor deranjați de străinii de pe strada lor vine în contextul în care municipiul Cluj-Napoca și-a construit un brand care include și atitudinea primitoare a localnicilor.
Cluj-Napoca a fost declarat, pentru prima dată în 2014, ”Cel mai prietenos și tolerant cu străinii oraș din Europa”. Însă studiul publicat atunci de Daily Mail se referea mai mult la prezența turiștilor, decât la străinii veniți să trăiască și să muncească în inima Transilvaniei.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte Via Cluj TV pe Facebook printr-un Like mai jos: