banner

Epidemiologul Molnar Geza: Vaccinul anti COVID va avea o eficiență de 50-60%

0

Un vaccin realizat în mod clasic nu se poate produce mai repede de 3-4 ani, a declarat epidemiologul Molnar Geza. El a precizat la Doctor online că din cele peste 100 de institute de cercetare din lume care sunt în cursa contra cronometru pentru a descoperi și produce un vaccin eficient contra SARS-COV2, nouă se află în faza III de teste clinice. Dacă în această fază clinică se dovedește pe o perioadă de minim 6 luni lipsa reacțiilor adverse, se predă toată documentația pentru autorizare.

”În momentul de față, ca să putem să dăm un vaccin mai repede, nu sub presiune politică sau dictatorială, guvernamentală, ci sub aspectul necesității cât mai rapide, nu ne mai interesează atât de mult eficiența. Adică ne putem mulțumi și cu o eficiență de 50-60%. La 100 de vaccinați, la 50-60 de cazuri avem anticorpi protectivi. Fac o paranteză: nici vaccinul antigripal nu apără 100%, decât 60%”, a declarat medicul epidemiolog Molnar Geza la Doctor online.

Medicul a vorbit și despre eficiența măsurilor de protecție a elevilor care tocmai au început școala, dar și despre modelul suedez.

Emisiunea Doctor online este realizată cu sprijinul Google Journalism Emergency Relief Fund.

banner