Europarlamentarul Eugen Tomac l-a reconfirmat pe Vasile-Cristian Lungu drept președinte al PMP Cluj

0

Europarlamentarul PMP/PPE, Eugen Tomac, l-a reconfirmat azi pe fostul senatorul Vasile-Cristian Lungu în funcția de președinte al PMP Cluj. Eugen Tomac, care a redevenit președintele PMP în urma unui congres organizat în 19 februarie, s-a întâlnit cu susținătorii săi politici din Cluj. El a fost însoțit și de secretarul general al partidului, fostul deputat Ionuț Simionca.

Acest demers vine în urma unui contencios cu fostul președinte al PMP, Cristian Diaconescu. Acesta a contestat congresul în care Eugen Tomac a fost reales președintele partidului. De asemenea, Cristian Diaconescu a desemnat o serie de președinți interimari ai unor filiale județene. Susținătorii lui Eugen Tomac consideră că aceste desemnări sunt ilegale și au anunțat că vor apela la Justiție pentru a le invalida.

PMP are doi europarlamentari, 2.300 de consilieri locali și județeni, 50 de primari și 70 de viceprimari, precum și mai mulți vicepreședinți de consilii județene. În schimb, PMP a ratat la câteva sute de voturi intrarea în Parlament. În județul Cluj, acest partid are doi consilier județeni.