Vizită regală la Chișinău: ASR Principele Radu al României, la Moldova Business Week

0

Familia Regală a României și-a asumat promovarea parcursului european al Republicii Moldova. Este o repetare a eforturilor depuse de membrii Familiei Regale a României în vederea susținere integrării României în NATO și în Uniunea Europeană, în condițiile în care aceste eforturi au ajutat decisiv România.

O expresie concretă a sprijinului acordat Moldovei de Familia Regală a României a fost participarea Alteței Sale Regale Principelui Radu al României la Moldova Business Week, cel mai important eveniment economic organizat la Chișinău după ce Republica Moldova a devenit, oficial, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană. ASR Principele Radu al României a fost unul dintre principalii vorbitori la Moldova Business Week, alături de personalități precum prim-ministrul Moldovei, Natalia Gavriliță, directorul Agenției Guvernamentale pentru Investiții Străine, Marin Ciobanu, fostul ministru al Afacerilor Europene din România, profesorul Vasile Pușcaș, ori profesorul Francis Fukuyama.

ASR Principele Radu al României s-a întâlnit și cu reprezentanți de seamă ai mediului economic din Republica Moldova, precum președintele Asociației Parcurilor Industriale din Moldova, Aurelia Salicov, ori directorul European Business Association, Mariana Rufa.

Alteța Sa Regală a condus cea mai numeroasă delegație care a participat la Moldova Business Week. Este vorba de o delegație multinațională, din care au făcut parte rectorul Academiei Internaționale a Sfântului Mauritius din Italia, ducele Fabrizio Mechi, prorectorul Academiei, cavalerul Camillo Torta, președintele Clubului Antreprenorilor Catolici Polonezi, Jan Lech Skowera sau omul de afaceri german Artur Grasberger.

Bineînțeles, reprezentanții României au fost cei mai numeroși. Mediul public a fost reprezentat de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, István Vákár, reprezentantul Primăriei Municipiului Turda, Ovidiu Găină sau directorul Societății Domeniului Public Turda, Gheorghe Balahura. Mediul academic clujean a fost reprezentat de decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Răzvan V. Mustață, împreună cu alți colaboratori ai celei mai mari și mai bine clasate universități din România.

Din delegație au făcut parte și oameni de afaceri români, precum Ovidiu Beschiu, Ioana Oltean, Andreea Coman, Angela Grasberger, Georgiana Costin, Cătălin Oltean, Ionuț Coman, Sanda Mihail-Torta, precum și reprezentanții International Business Society – Transylvania Royal Club. Via Cluj TV a acoperit evenimentul, cu o echipă specială, trimisă la fața locului.